„Zilele Culturii Polone” au ajuns la cea de-a XIV-a editie, la Suceava


Intră acum și în grupul de

Municipiul Suceava va găzdui în perioada 6-8 septembrie 2012, cea de-a XIV-a ediţie a manifestării „Zilele Culturii Polone”, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii comunităţii polone din Suceava.

Organizate de Uniunea Polonezilor din România cu sediul la Suceava, manifestările din cadrul „Zilele Culturii Polone” se vor desfăşura sub deviza „Mai aproape unii de alții”, deviză ce ilustrează scopul pe care și l-au propus organizatorii încă de la prima ediție din 1999, și anume o mai bună cunoaștere și apropiere a două popoare care, de-a lungul timpului, au avut o istorie și destine comune.

Potrivit aceleiaşi surse, deschiderea „Zilelor Culturii Polone” va avea loc joi, 6 septembrie 2012, în sala „Ștefan cel Mare” a Consiliului Județean Suceava, în prezența reprezentanților Senatului Poloniei, ai Ambasadei Republicii Polone la București, a delegațiilor voievodatelor Podkarpacie și Małopolska, a orașului Zakopane, precum și a autorităților județene și locale.

„Cu acest prilej se va semna Înțelegerea de Cooperare între județul Suceava și Voievodatul Podkarpacie din Polonia. În dorința de a ne constitui într-o punte de legătură între România și Polonia, Uniunea Polonezilor din România a invitat un grup de oameni de afaceri polonezi care vor participa la grandiosul eveniment, dar și la o întâlnire organizată la Camera de Comerț şi Industrie din Suceava”, precizează organizatorii.

În document se mai arată că în zilele de 6, respectiv 7 septembrie, se va desfășura simpozionul științific internațional „Legături istorice și culturale polono-române”, la care vor participa 47 de referenți din Polonia, Moldova, Ucraina și România. Simpozionul se va încheia cu lansare de cărți. În ziua de 7 septembrie, la orele 20.30, în sala de spectacole a Casei Polone va concerta formația „Pieczarki” din Polonia.

„Cea de-a treia zi a manifestărilor din cadrul << Zilelor Culturii Polone >> este dedicată cunoașterii unei comunități poloneze reprezentative din Bucovina și anume cea din Solonețu Nou, acolo unde oaspeții vor participa la vechea și tradiționala Sărbătoare a Roadelor. Manifestările vor începe cu o Sfântă Liturghie solemnă urmată de prezentarea roadelor și a produselor specifice următoarelor comunități: Solonețu Nou, Poiana Micului, Pleşa, Păltinoasa, Cacica, Moara, Vicșani, Siret, Gura Humorului, Iași, București și Constanța. Printre expozanți cu standuri cu produse tradiționale poloneze se numără cei din voievodatele Podkarpacie, Małopolska și localitatea Zakopane. De asemenea, va concerta formația << Pieczarki >> și vor evolua ansamblurile de cântece și dansuri muntenești << Mała Pojana >> din Poiana Micului și << Sołonczanka >> din Solonețu Nou”, informează organizatorii în comunicatul de presă.

Deopotrivă, aceştia subliniază că manifestările din cadrul „Zilelor Culturii Polone” se adresează inclusiv sucevenilor care nu fac parte din comunitatea polonă, pe care îi învităm să le fie alături în spiritul bunei conviețuiri dintre etniile din Bucovina.

”Zilele Culturii Polone” se vor desfăşura după următorul program:

Joi, 6 septembrie:

• ora 09.30 – deschiderea „Zilelor Culturii Polone”, în sala „Ştefan cel Mare” a Consiliului Judeţean Suceava;
• Lucrările simpozionului „Legături istorice și culturale polono-române”, la Muzeul de Istorie și Muzeul de Științele Naturii din Suceava

Vineri, 7 septembrie:

• ora 09.00 – continuarea lucrărilor simpozionului, lansare de cărţi;
• ora 20.30 – concertul formaţiei poloneze „Pieczarki” la sala Dom’ Polski din Suceava;

Sâmbătă, 8 septembrie:

• ora 11.00 – Sfânta Liturghie în Biserica Parohială din Soloneţu Nou, urmată de Sărbătoarea Roadelor, concerte şi picnic în aer liber.


Intră acum și în grupul de