“Jazz-ul este arta care se naşte, se consumă şi moare în aceeaşi secundă”, interviu cu pianistul de jazz Harry Tavitian

Sala Auditorium a Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava a găzduit, joi seara, o întâlnire a publicului sucevean cu trei oameni de excepţie, doi alpinişti, Claudiu Miu şi Cosmin Andron, care au împărtăşit experienţele de viaţă “dincolo de limite”, dar şi cu pianistul de jazz, Harry Tavitian, ce a încântat publicul cu suita de colinde din concertul intitulat sugestiv “Jazz la înălţime”, manifestarea fiind organizată în cadrul proiectului “Accesul persoanelor cu dizabilităţi în ocupare şi servicii”.

După concert, maestrul Harry Tavitian a avut amabilitatea să ne răspundă câtorva întrebări.

“Jazz-ul s-a născut dintr-o foarte mare suferinţă”

NewsBucovina: -Aţi revenit pe scena suceveană după mai bine de două decenii. Spuneţi-ne cum vi s-a părut publicul şi atmosfera din seara aceasta? Cum aţi regăsit Suceava?

Harry Tavitian: -Sunt aproape trei decenii. Cum am mai spus şi publicului în concert, parcă în seara aceasta(n.r. joi seara) a fost o continuare, o prelungire a atmosferei de atunci, din 1987, când a fost acel concert la Casa de Cultură a Sindicatelor, cu o sală arhiplină, unde era foarte frig, lumea era îmbrăcată cu paltoanele şi avea căciuli pe cap, dar era o căldură umană extraordinară, care se transmitea din sală spre scenă şi invers, ceea ce a dus la realizarea unui concert extraordinar. Lucrul parcă a continuat, s-a prelungit în seara aceasta şi, din primele minute de la începerea concertului, am simţit acea legătură, acest contact direct între scenă şi sală, iar restul a venit de la sine. Pot să vă mărturisesc că, din start, nu aveam nici o îndoială că se va întâmpla aşa, pentru că ştiam sau acolo unde nu ştiam, bănuiam cam ce fel de lume va fi. Spun în parte că ştiam, pentru că ştiam de mulţi prieteni care urmau să vină şi aşa a şi fost. Sala a fost arhiplină, s-au pus scaune şi pe scenă. Lumea a fost extraordinară, a fost acel public tipic de jazz, lume de jazz. Spun asta, pentru că lumea jazz-ului este o lume deosebită, sunt oameni deosebiţi. Sigur că e un lucru interior acesta, dar şi fizic au altă privire, au alţi ochi, vă spun asta, pentru că am o carieră de aproape 45 de ani de jazz şi am văzut publicul de jazz în România, în majoritatea oraşelor mari şi în foarte multe oraşe mici, dar şi în străinătate, aproape în toată Europa, în oraşe mari, oraşe mici.  În Europa am avut, uneori, concerte şi în localităţi foarte, foarte mici, aproape de sate, de comune, mă rog, ce înseamnă acolo, în Occident, satul sau comuna. Peste tot sunt aceeaşi oameni, cu aceeaşi privire, asta este lumea jazz-ului, sunt nişte oameni deosebiţi, iar lucrul acesta vine de la faptul că jazz-ul este, pe scurt, aşa spus, născut dintr-o foarte mare suferinţă, este făcut acum un secol şi ceva, când au început să apară primii germeni ai jazz-ului, a fost făcut de acei negri din sudul Americii, care erau urmaşii sclavilor negri de pe plantaţiile de bumbac. Toată suferinţa aceea de două secole şi jumătate de sclavie cât au îndurat negrii din America li s-a transmis tinerilor de acum o sută şi ceva de ani, copiilor şi nepoţilor acelor sclavi, care au născut jazz-ul, această artă a improvizaţiei şi a spontaneităţii, dând astfel răspunsul lor. Acesta a fost răspunsul lor la două secole şi jumătate de sclavie. Acest răspuns al lor, după două-trei-patru decenii, a trecut oceanul şi, încet-încet, a cucerit ţările din Vestul Europei şi apoi a venit încoace şi primele urme de jazz în România sunt de prin anii `20-`30. După aceea, iată că şi la noi  în ţară, s-au creat câteva generaţii de muzicanţi de jazz şi sunt extraordinar de bucuros şi fericit că am în urma mea câteva generaţii, nu multe, două-trei, să zicem aşa, de muzicanţi de jazz mari, a căror artă am putut să o continui prin muzica mea. Şi, ca să-mi închei ideea, lumea jazz-ului este aceeaşi, oriunde, în orice oraş, oriunde în lume, şi aceeaşi este şi aici în România. Un exemplu tipic de oameni de jazz am avut şi în seara aceasta, aici la concert. Mi-au spus mulţi în seara asta ce lume a fost în sală.

Tavitian 3

NewsBucovina:-Atunci poate că publicul ar dori să ajungeţi mai des la Suceava…

Harry Tavitian:-Şi eu îmi doresc chestia asta. Ca un exemplu, în anii `80, organizam multe concerte în Constanţa, unde trăiesc eu, şi acolo venea un public de jazz, aceeaşi oameni deosebiţi, în sala Teatrului Dramatic, o sală destul de mare, cu 500-600 de locuri, care era arhiplină la fiecare concert. Şi după concertele acestea, mă întâlneam cu lume pe stradă şi într-o zi cineva mi-a spus şi n-am să uit toată viaţa mea lucrul ăsta: “Harry, de unde-i aduni pe oamenii ăştia, că eu pe stradă nu-i văd?” Şi asta era prin anii `80.

„Datoria mea este să înmulţesc cât pot eu de mult talentul pe care mi l-a dat Dumnezeu”

NewsBucovina: Suntem la început de an, ce proiecte v-aţi propus pentru 2015?

Harry Tavitian: -Vă mărturisesc că aveam proiecte multe în tinereţe. Acuma, în ultimii ani, nu prea mă mai aventurez în proiecte. Pe de altă parte, eu sunt un om credincios de felul meu şi când Dumnezeu mi-a dat acest talent, ştiu, sunt conştient de el, n-are rost să abuzez de modestie acum, ceea ce trebuie eu să fac e să înmulţesc acest talent. Asta este datoria mea şi ăsta este poate cel mai important proiect al meu în ultimii ani şi va fi, în continuare, să înmulţesc acest talent cât pot eu de mult şi, în rest, proiectele mi le face Dumnezeu.

NewsBucovina:-Ani de zile aţi organizat la Constanţa „Ateliere de improvizaţie”, ce aveau ca scop sprijinirea tinerilor artişti, muzicieni, artişti plastici . În prezent, continuaţi acest proiect?

Harry Tavitian:-Acestea erau concertele de care vă spuneam, de după 1985, în Constanţa. Aceste concerte le organizam la Teatrul Dramatic şi aveau un titlu generic:“Atelier de improvizaţie”. În mod intenţionat, cuvântul jazz, de exemplu, nu apărea în titulatură, din cauză că voiam să prezint jazz-ul în dialogul lui cu celelalte arte surori. Am avut astfel concerte de jazz cu dans contemporan, concerte de jazz cu poezie, jazz cu teatru, jazz cu muzică clasică. În cadrul acestor ateliere am avut Gala pianiştilor români de jazz şi am fost în aceeaşi seară, pe aceeaşi scenă, unde erau două piane mari, Johnny Răducanu, Marius Pop, Mircea Tiberian, Dan Grigore, Delia Pavlovici, o constănţeancă, la acea vreme elevă şi studentă a lui Dan Grigore, care astăzi este un nume cunoscut în pianul clasic românesc, şi cu mine. Concertul a fost atât de reuşit încât, după o lună sau două, la dorinţa lui Florian Lungu, cel care prezenta toate aceste concerte, am reuşit să-l ducem la Bucureşti, în aceeaşi formulă, la Sala Radio, care a fost arhiplină. Tot aşa, am făcut şi Gala toboşarilor români de jazz. Deci ăsta era contextul în care făceam acele concerte.  În acei ani nu era chiar aşa de uşor, dar ne descurcam. După 1990, în paralel, aveam Fundaţia Culturală “Harry Tavitian” cu care căutam tineri, nu neapărat muzicanţi. Au fost foarte mulţi tineri care au avut la noi, la fundaţie, expoziţii de grafică, de fotografie, de instalaţii, plasticieni tineri, unii dintre ei sunt nume cunoscute în arta plastică românească, precum Aurel Gheorghiu Cogealac, Mugur Grosu şi alţii. Ăsta a fost un context foarte fertil atunci, la sfârşitul anilor `80 şi începutul anilor `90 când am făcut lucrurile acestea.

Tavitian 2

NewsBucovina:– Este un public mai numeros care vine acum  spre jazz?

Harry Tavitian: -Imediat după 1990 publicul s-a împrăştiat, s-a diluat, pentru că era toată acea atmosferă de atunci, toată lumea era bulversată, întreaga societate, şi asta s-a văzut şi în jazz-ul românesc foarte mult, dar după câţiva ani, încet-încet, au început să se mai regrupeze forţele, însă generaţii de jazz, în care includ şi muzicanţi şi public şi critici şi comentatori, au dispărut, nici nu ştiu ce termen să folosesc. Unii dintre ei au plecat, pentru că primeam, în continuare, mesaje, şi acum primesc emailuri de la unii pe care îi cunosc, dar şi de la alţii pe care nu-i cunosc, din Canada, din Australia, etc., oameni din acele generaţii de atunci, de la sfârşitul anilor `70 începutul anilor `80, studenţi fiind pe atunci, care veneau la toate festivalurile de jazz mari, la Sibiu, la Braşov, la Costineşti sau la Cluj Napoca. Acum sunt alte generaţii, dar cum spuneam şi în deschiderea concertului de la Suceava, este bine că există şi acum oameni şi generaţii care continuă pasiunea generaţiilor de atunci. Acum nu mai sunt, ca să spun aşa,  acele “puhoaie”, aşa cum veneau la Sibiu. Trenuri, garnituri întregi erau pentru Festival. La Sibiu se goleau trenurile. Veneau de la Cluj, de la Bucureşti, de la Timişoara, de la Constanţa. Noi organizam deplasări, aveam club de jazz acolo şi veneau la Sibiu. Acum poate nu mai este chiar aşa. Atunci erau toţi împreună, ca fraţii, era altă lume. Acum nu mai sunt aşa, sunt poate puţin mai individualişti, dar asta nu e nici o problemă.

Tavitian 4

NewsBucovina: -Accesul la acest gen de muzică nu este mai facil acum, ţinând cont de deschiderea pe care o oferă internetul?

Harry Tavitian:- Accesul este mai facil, în sensul că noi ne chinuiam. Procuram un disc de jazz la nu ştiu câte luni, când pleca un prieten sau cineva în străinătate. Îi dădeam o listă de 50 de discuri şi din alea îmi aducea două sau trei şi asta era o chestie extraordinară. Deci, luni de zile, ani de zile, alergam după un disc sau după o enciclopedie de jazz şi când venea acel disc era ceva extraordinar. Aici, în Suceava, este un mare colecţionar de jazz, de blues şi de rock, Sorin Dorneanu. Acum, dai jos de pe internet ce vrei. Sigur, eu am colecţia mea mai veche de LP-uri, de CD-uri cu sutele, de casete. Dar ştiind cum procuram înainte lucrurile acestea, acum e mai uşor, apeşi un buton şi ai acces la toate acestea. Ei, în privinţa asta, este un lucru foarte bun pe de o parte, pe de altă parte poate să te şi fure chestia asta, pentru că noi când primeam un disc, în anii `80, îl mâncam pe ăla, ascultam anumite piese de făceau şanţuri discurile sau casetele audio, cu muzicienii noştri preferaţi, cum era idolul meu pianistul Thelonious Monk. Acum, nu mai ai nici o problemă, îl vrei pe Bill Evans, îl vrei pe Charlie Parker, îl vrei pe John Coltrane, găseşti să descarci de pe internet, nu ai nici o problemă, dar cu toate acestea nu trebuie să uiţi şi trebuie să ştii, în continuare, ce vrei şi ce să urmăreşti, ce jazz, în general, sau un anumit stil de jazz sau anumiţi muzicieni, un anumit curent, iar aceştia sunt mai puţini.  Sunt foarte mulţi cei care descarcă şi ascultă doar zece la sută. Sunt mai puţini cei care din tot ce au descărcat de exemplu ştiu exact unde să se ducă, însoţesc muzica cu lucruri pe care le citesc despre istoria jazz-ului, despre muzicanţii jazz-ului, cum s-a născut, care-i mecanismul lui. Câţi ştiu, spre exemplu, că jazz-ul vine din suferinţă, toţi ştiu că jazz-ul s-a născut în baruri, ceea ce-i adevărat, în New Orleans, la începutul anilor 1900, şi într-o mare bucurie, mare veselie, aşa şi era, dar în spatele acestei bucurii cu care cântau negrii era o mare suferinţă de unde provenea această muzică. Toate lucrurile acestea trebuie ştiute ca să pătrunzi cu adevărat în lumea jazz-ului.

Tavitian 5

Trebuie să ai libertate interioară şi asta îţi deschide poarta către această muzică”

NewsBucovina: -Aşadar există un Abc al jazz-ului?

Harry Tavitian: -Abc-ul jazz-ului… de lucrul acesta se loveşte lume multă şi mulţi, din cauză că-şi pun această problemă, se şi opresc aici, pentru că se sperie. Vă spun cu ochii închişi, sunt zeci, sute şi sute, care mi-au spus, în patruzeci de ani, că nu au cunoştinţele necesare, că nu ştiu ce-i cu muzica asta, că nu au cultura respectivă, dar le spun tuturor să nu se cramponeze de asta. Abc-ul, dacă mi l-aţi cerut, este unul singur: nu-ţi trebuie nici o cultură deosebită, doar să fii deschis. Mintea şi mai ales sufletul să fie deschise şi să fii un om deschis, în sensul deschiderii interioare. Obligat, trebuie să ai libertate interioară şi asta îţi deschide poarta către această muzică, care într-adevăr este una deosebită, dar care nu-ţi cere, pentru început, decât să fii deschis, să acorzi o şansă, în primul rând să înveţi că acolo este o muzică spontană, muzicanţii de jazz nu vin să cânte nişte partituri, au în faţă nişte repere, o temă scurtă. Jazz-ul asta înseamnă, o temă scurtă pe care se improvizează, temele devin nişte pretexte. În seara aceasta am cântat o suită de colinde. Toate lumea ştie ce înseamnă colindul românesc, erau nişte lucruri deosebite temele în sine, nişte creaţii vechi ale poporului, dar corpul principal al pieselor mele din această suită erau improvizaţiile, pe care le făceam spontan, pe temele respective. Asta înseamnă publicul de jazz că oamenii care au venit, ei ştiu la ce au venit, cel puţin 90 la sută dintre ei. Ştiu că au venit să asiste la un lucru care se naşte acolo, în faţa lor. E un unicat. Nici un muzicant şi nici eu însumi , dacă o să mai am, mâine, acelaşi concert, cu aceeaşi suită, nu va mai fi la fel, pentru că jazz-ul este arta spontaneităţii şi lumea, oamenii de jazz ştiu că vin să asiste la un unicat, la ceva care se va naşte în faţa lor, în acea secundă şi în secunda următoare a zburat, s-a dus, gata. Jazz-ul este arta care se naşte, se consumă şi moare în aceeaşi secundă.

Tavitian 1

Harry Tavitian s-a născut la Constanţa, în anul 1952. A absolvit Academia de Muzică din Bucureşti, iar în anul 1974 a participat la prima ediţie a Festivalului de Jazz de la Sibiu, doi ani mai târziu dedicându-se exclusiv jazz-ului.

Între 1978 şi 1987 a condus Clubul de Jazz de la Constanţa şi a organizat seria de evenimente “Atelier de improvizaţie”, desfăşurate la Teatrul Dramatic din Constanţa.

Renumitul pianist de jazz din Constanţa a susţinut numeroase concerte şi a participat la festivaluri importante din ţară şi străinătate, având colaborări cu muzicieni de jazz români şi străini.