Cum se realizează corect hidroizolația pentru o terasă circulabilă

Deja se știe că la o casă cu terasă circulabilă sau necirculabilă este necesară realizarea unei lucrări de termoizolație pentru infrastructura și suprastructura clădirii. Izolarea casei contribuie la reducerea consumului de energie și la protejarea ei de factorii nefavorabili de mediu.

Sunt case care au acoperișul orizontal, plat, care a fost transformat într-o terasă. Acesta poate fi un loc bun de relaxare mai ales dacă se fac câteva investiții corespunzătoare, legate de lucrările de impermeabilizare, termohidroizolare și de amenajarea acestuia. Un lucru este sigur: trebuie păstrată structura acoperișului, calitatea materialelor de impermeabilizare, de izolare folosită. Toate aceste lucrări trebuie realizate la standarde de înaltă calitate. Acoperișul de sub terasă trebuie să fie rezistent și durabil la diferite condiții de temperatură, iar terasa de pe acoperiș necesită desigur anumite lucrări de izolație pentru a preveni apariția umidității în spațiul de dedesubt.

Lucrările de hidroizolație pentru o terasă circulabilă – care poate fi de exemplu la un bloc sau la alt tip de clădire – trebuie realizate doar de o firmă care are experiență în domeniu și lucrează la standarde înalte. Astfel de lucrări trebuie să fie corect efectuate și durabile în timp. Ele sunt realizate de o echipă de lucrători profesioniști care pot garanta că respectă proiectul întocmai și obțin cele mai bune rezultate. Pentru aceasta trebuie respectate anumite proceduri tehnice și normele în vigoare. Calitatea lucrării depinde și de alegerea materialelor adecvate. În prezent există materiale de brand care au caracteristici bune de rezistență și durabilitate.

În cazul unei terase vechi a unei clădiri, care poate fi o terasă circulabilă sau o terasă necirculabilă a unui bloc, este posibil să fie necesare lucrări de reparații a hidroizolației vechi. Pot fi lucrări de refacerea hidroizolației vechi, a izolației străpungerii pentru ventilație, a hidroizolației aticelor, a stratului de șapă, a pantelor vechi, lucrări de reparare a gurilor de scurgere și chiar a stratului suport.

Pentru aceasta se fac anumite operațiuni care presupun desfacerea izolației, curățarea suprafeței decapate și desigur îndepărtarea și strângerea deșeurilor pentru transportul lor în locurile special destinate acestora. Acolo unde este cazul se îndepărtează toate straturile hidroizolației vechi. Pentru a realiza o hidroizolație nouă, suprafața respectivă trebuie să fie curată și uscată. Pentru nivelarea suprafeței este aplicată cu o sapa cu pantă minimă și astfel se facilitează scurgerea apei spre gurile speciale de scurgere ale terasei. Întotdeauna panta se realizează corect, ea trebuie să fie spre gurile de scurgere.

O altă etapă constă în aplicarea amorsei bituminoase care va asigura aderența pe suprafața gata pregătită pentru lucrarea de izolație. Aceasta, dacă este de calitate, poate fi și cu uscare rapidă, iar în plus gradul de aderență creat la membrana folosită ulterior este foarte mare.

Pentru sistemul de hidroizolație se folosesc membrane bituminoase, care sunt potrivite pentru diferite tipuri de terase. Se pun două straturi de membrană bituminoasă și desigur amorsarea se face în două straturi. Pentru amorsare se recomandă soluția de bitum, care se aplică prin pulverizare. Foarte important este să se aplice corect, la temperaturi potrivite, astfel încât la final stratul respectiv să fie adecvat, fără luciu.  

Membrana bituminoasă se aplică cu atenție, în mod corect, începând din zona gurilor de scurgere spre partea superioară a pantei realizată prin straturile aplicate înainte. Pentru o bună aderență se folosește un dispozitiv de încălzire cu flacără care poate topi folia de polipropilenă de pe partea termosudabilă a membranei. Prin această tehnică materialul este încălzit și va asigura o aderență bună.

Alte operațiuni obligatorii sunt izolarea adecvată a gurilor de scurgere, gurilor de aerisire, rosturilor de dilatație și etanșarea acestora. Se va face o lucrare de impermeabilizare a acestora. Se folosește polistiren extrudat pentru termoizolația aticelor, care trebuie să aibă o anumită grosime. Refacerea hidroizolației vechi se face cu materiale de calitate, care au o durată de viață mare și sunt rezistente la intemperii. Sunt recomandate membranele bituminoase care sunt realizate la standarde înalte.

Cei care doresc o lucrare de hidroizolație de înaltă calitate pentru o terasă circulabilă sau necirculabilă trebuie să aleagă o companie care are mulți ani de experiență. Condurarul Grup are o echipă de lucrători profesioniști și peste 15 ani experiență în lucrări de izolație, termoizolație, hidroizolație, impermeabilizare pentru construcții civile și industriale. A acumulat experiență în timp în domeniul construcțiilor și astfel a realizat proiecte mari pentru diferiți clienți, beneficiarii fiind: Pirelli România, UTI, Soprex, Aeroportul Băneasa, Mega Image, FAN Courier, Pangran, LUXTEN SA, Eximbank și alții.

Lucrările de hidroizolații presupun anumite verificări pe parcursul realizării acestora, astfel calitatea lor va fi excelentă la nivelul fiecărei etape. Se ține cont de calitatea tuturor materialelor atunci când se face selecția acestora pentru respectivul proiect, de tehnologia folosită, de calitatea fiecărei lucrări pe etape. Se va verifica suportul din beton pe care se aplică hidroizolația, dacă acesta este perfect curățat și uscat, calitatea amorsării, modul cum sunt fixate gurile de scurgere, etc.

Compania Hidroizolatii Conduraru garantează munca făcută de echipa sa de oameni calificați, oferă întotdeauna rezultate la un standard ridicat.

loading...