“A dărui înseamnă a primi”


Intră acum și în grupul de

Mărţişorul şi Ziua Femeii constituie un mijloc de venit pentru unii, şi o cheltuială în plus pentru alţii. În prima săptămână a lunii martie, atât doamnele, cât şi domnii, dar şi cei mici, cu toţii fac turul magazinelor şi al tarabelor amplasate strategic în zone aglomerate, precum staţiile mijloacelor de transport în comun sau în imediata apropiere a pieţelor şi a marilor magazine, cu scopul de a achiziţiona “mici atenţii” pentru cei dragi. Cei mai mulţi dintre cumpărători aleg să cumpere de la tarabe cadourile potrivite, datorită preţurilor mai mici, comparativ cu ofertele magazinelor, aceştia putând opta între clasicele mărţişoare şi diferite obiecte cum ar fi brelocuri, jucării de pluş, bucăţi de cristale, pietre zodiacale şi statuete religioase.

Comercianţii îşi etalează marfa destinată acestei perioade a anului, obiecte mai mult sau mai puţin calitative, lucrate manual sau achiziţionate de prin magazine, în văzul trecătorilor, pentru a le atrage privirile şi a-i determina să achiziţioneze cadourile potrivite. Efectele crizei se resimt şi în rândul acestor mici întreprinzători, care recunosc că “vânzările au scăzut, de aceea oamenii cumpără cadouri şi mărţişoare mai ieftine”. Şi în acest an, la fel ca în anii trecuţi, femeile sunt mai atente cu cei dragi, ele reprezentând procentul cel mai mare de cumpărători în această perioadă. Copiii, de asemenea, cumpără cadouri, care urmează să fie dăruite mamelor, dascălilor şi colegilor de şcoală. Aşa cum au precizat vânzătorii, bărbaţii vizitează într-un număr mai mic tarabele cu mărţişoare, aceştia preferând mai degrabă să ofere flori sau alt gen de cadouri femeilor, de ziua lor. “Zilele acestea se vând cel mai bine trandafirii, lalelele şi, nu în ultimul rând, zambilele, freziile şi ghioceii, cumpărate în special de bărbaţi”, ne-a mărturisit zâmbind una dintre florărese, încântată de creşterea semnificativă a vânzărilor.

În ciuda preţurilor accesibile, un potenţial cumpărător ne-a mărturisit, vizibil nemulţumit, în timp ce-şi arunca ochii pe una din tarabele amplasate în faţa magazinului Bucovina, că ”mărţişoarele şi cadourile sunt prea scumpe aici, o să caut şi în altă parte, poate găsesc ceva mai ieftin.”

Mulţumiţi sau nu de preţuri sau de calitatea produselor, sucevenii îşi continuă periplul pe la tarabe şi florării, în căutarea cadoului sau a buchetului perfect, întrucât, potrivit unei zicale, “a dărui înseamnă a primi”.


Intră acum și în grupul de