Origami, o metoda de relaxare pentru toate varstele, la Suceava. Afla unde poti deprinde tainele prin care hartia prinde viata

Copii însoţiţi de părinţi, alţii de bunici sau de prieteni, unii veniţi singuri, toţi şi-au dat întâlnire sâmbătă, în spaţiul plăcut al librăriei Cărtureşti din incinta Iulius Mall Suceava, pentru a se bucura, ca în fiecare săptămână, de sfaturile şi de învăţăturile Luanei Popa, care, ca de fiecare dată, a venit pregătită cu noi secrete Origami.

Pentru cei care nu cunosc semnificaţia acestei îndeletniciri, origami reprezintă o metodă plăcută de relaxare, prin care se învaţă tainele prelucrării colilor de hărtie, procedeu în urma căruia rezultă cele mai frumoase obiecte decorative, care înfăţişează îndeosebi flori, animale, etc.

Odată ajunsă în spaţiul primitor al librăriei, acolo unde cei care vin se pot bucura atât de lectura unui nou volum, de întâlnirea destinată îndeletnicirii cu origami, sau de savoarea unui ceai aromat, am avut plăcuta surpriză de a găsi în jur de 10 persoane, de categorii diferite de vârstă, care o aşteptau pe coordonatoarea cercului de origami.

Luana Popa, o prezenţă deschisă, plăcută şi comunicativă, care deşi repetă amuzată că în clasele primare era să rămână corijentă la lucru manual, le dezvăluie celor interesaţi secretele prin care hârtia prinde viaţă. „Mai mult decât origami, e un exerciţiu de răbdare şi pentru mine. Această întâlnire reprezintă în mod deosebit pentru copii, dezvoltarea creativităţii, dar în special a răbdării, terapie pe care şi cei mari o preferă”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Luana, în viaţa de zi cu zi, manager în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană.

„La prima sesiune de origami am fost foarte surprinsă, foarte plăcut impresionată pentru că a venit o doamnă cu mama dumneai, ambele exprimându-şi dorinţa de a descoperi tainele însufleţirii hârtiei. Altă dată, o bunică, venită cu nepoţelele sale care erau înscrise şi la Palatul Copiilor la cercul de Origami, şi-a manifestat interesul de a afla lucruri noi alături de nepoţelele sale, deşi doamna avea peste 60 de ani. Îmi plac foarte mult oamenii care cu cât înaintează în vârstă nu se plafonează, ci din contră sunt deschişi spre cunoaştere. Cu cât fac mai multe activităţi, cu atât au o poftă mai mare de viaţă”, apreciază tânăra „profesoară”.

De la ea am aflat şi faptul că la primele întâlniri numărul participanţilor era undeva la 20-25 de persoane, lucru care iniţial a speriat-o pentru că nu mai lucrase niciodată cu atâţia oameni în acelaşi timp. Acum însă, de când a dat căldura, numărul celor care vin să înveţe origami s-a mai redus.

„E o mulţumire şi pentru mine, dar în momentul în care mă apuc să fac un model, sunt stresată, şi curioasă în acelaşi timp, să văd dacă îmi iese sau nu îmi iese, sunt foarte nerăbdătoare să văd produsul finit. De obicei, vin pregătită la întâlnirea de sâmbătă. Sunt modele pe care le ştiu şi le visez şi noaptea şi mi se par interesante, cu un nivel de dificultate mediu, pe care să îl poată atinge toată lumea, pentru că lucrând cu mai multe persoane, automat îmi vine mai greu să îi urmăresc pe toţi. Am satisfacţie pentru că sunt persoane care vin constant la întâlnire, persoane cu care deja mă cunosc, sau cu care abia fac cunoştinţă, persoane care se află pentru prima oară la întâlnirea noastră. Unii dintre ei vin pregătiţi, încercă şi acasă, vin şi îmi cer părerea, sfatul, iar asta reprezintă pentru mine o mulţumire sufletească”, mărturiseşte Luana Popa.

Interesant este faptul că unii dintre părinţii care îşi însoţesc copiii la întâlnirea din Cărtureşti, îi aşteaptă pe aceştia până la finalul atelierului, care ţine în jur de o oră, o oră şi jumătate. „Sunt mama celei mai mici fetiţe prezente astăzi aici. Alexandra are 8 ani, fiind în clasa I. Este foarte creativă şi conştiincioasă, şi aşteaptă cu mare interes dimineţile de sâmbătă, pentru că ştie că venim la atelierul de origami de la Cărtureşti. Cred că acest lucru îi dezvoltă imaginaţia, dar şi gândirea logică”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, I.B., inginer, în vârstă de 40 de ani.

Totodată, am avut ocazia să reîntâlnesc figura cunoscută a unui domn în vârstă de 44 de ani, cu preocupări intelectuale, care vine regulat la origami, pentru relaxare şi pentru a îmbina „utilul cu plăcutul”, de fiecare dată achiziţionând şi câte un volum din neconvenţionala librărie.

Cei care doresc să înveţe origami, nu trebuie decât să ştie că în fiecare sâmbătă, de la ora 11.30, trebuie să se prezinte în spaţiul intim al librăriei Cărtureşti, acolo unde Luana Popa îi va ajuta să descopere secretele realizării celor mai reuşite întruchipări, din hârtie.