Intră acum și în grupul de
Şcoala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Şcheia a fost selectată recent ca unitate pilot în cadrul proiectului POSDRU Program educaţional integrat de facilitare a tranziţiei din ciclul de învăţământ primar, în ciclul de învăţământ gimnazial, în vederea prevenirii insuccesului şcolar la elevi, valabil în perioada mai-decembrie 2013.
Potrivit Oanei Popescu, prof. de limba şi literatura română în cadrul unităţii şcolare din Şcheia, proiectul este realizat în parteneriat cu Asociaţia Shotron, Ministerul Educaţiei Naţionale şi câteva universităţi din Cluj-Napoca, Timişoara, Bucureşti şi are ca scop prevenirea insuccesului şcolar de la clasa a IV-a, la clasa a V-a.
Astfel, programul urmăreşte o adaptare facilă la ciclul gimnazial pentru elevii ce finalizează ciclul primar, astfel încât aceştia să se menţină cât mai echilibrat în sistemul de educaţie, cu cât mai puţine riscuri ulterioare de părăsire timpurie a şcolii, dar şi abordarea participativă, informativă şi de consiliere destinată părinţilor, elevilor din grupul ţintă, în măsură să favorizeze dezvoltarea unei mentalităţi proeducative şi parteneriate sustenabile între şcoală-părinţi-comunitate. Una dintre trecerile de la ciclul primar, la gimnazial este dată de sistemul diferit de notare – calificative vs. note.
La cursul de formare al acestui proiect, care a avut loc pe parcursul a cinci zile, la Braşov, au participant în jur de 180 de persoane din toată ţara, care au fost instruite cum să îi ajute pe elevi să aibă o trecere mai uşoară de la primar, la gimnazial. La această iniţiere, de la Şcoala Şcheia din Suceava, singura din judeţ în care este aplicat Programul, au participat: înv. Rodica Popescu, consiler şcolar Rodica Ungureanu şi prof. Oana Popescu, coordonator gimnaziu.
„La curs am avut posibilitatea să efectuăm câteva strategii de prevenire a insuccesului şi a abandonului şcolar în rândul grupului ţintă care a fost dat de comunităţile de rromi. La finalul celor cinci zile am susţinut o evaluare în care am avut de prezentat proiectul elaborat pentru şcoala pilot”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Oana Popescu.
Ea a mai precizat faptul că, în cadrul aceluiaşi proiect, atât profesorii, cât şi elevii au fost încurajaţi să utilizeze platforma online PREVINS (Prevenirea insuccesului) creată de Cristina Dobre, membră a Asociaţiei Shotron. Această platformă oferă posibilitatea de a lua lecţii online, scopul fiind ca elevii să îşi dezvolte atât inteligenţa auditivă, cât şi pe cea vizuală şi aplicativă.
Grupul ţintă urmărit în proiect, la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Şcheia este de 20 de copii, 15 de clasa a IV-a, cu probleme sociale, economice şi 5 copii de clasa a V-a, mai buni, care le vor împărtăşi copiilor de clasa a IV-a experienţa trecerii lor la gimnaziu.
În momentul de faţă, la Şcoala din Şcheia funcţionează două clase a IV-a şi o singură clasă a V-a.
Intră acum și în grupul de