Cătălin Axinte, ales președinte al Organizației Municipale AUR Suceava


Intră acum și în grupul de

La sediul AUR Suceava a avut loc, sâmbătă, ședința de constituire a Organizației Municipale și alegerile interne pentru desemnarea președintelui acesteia.

Cătălin Axinte, prim-vicepreședinte al partidului la nivel județean, a fost votat în unanimitate pentru funcția de președinte al Organizației Municipale AUR Suceava.

În cadrul ședinței, a fost prezentată moțiunea politică a lui Cătălin Axinte și care a fost votată, ce își propune să devină un pilon de încredere în politica locală, ghidată de principiile fundamentale ale AUR: Națiunea, Libertatea, Familia și Credința.

Astfel, organizația își asumă misiunea de a promova o administrație transparentă și responsabilă, ancorată în nevoile reale ale sucevenilor.

Moțiunea subliniază importanța unității naționale și a responsabilității față de istorie și viitor, pledând pentru revitalizarea rolului Sucevei ca model cultural și istoric al României.

Libertatea este definită ca responsabilitate și oportunitate pentru fiecare cetățean de a contribui la binele comun, iar familia este considerată nucleul societății, urmând a fi sprijinită prin politici care să încurajeze solidaritatea și natalitatea.

Credința este văzută ca un liant spiritual esențial pentru reziliența comunității.

Pe termen scurt, AUR Suceava își propune să construiască o structură internă solidă, să recruteze noi membri, în special tineri, și să fie activă în viața socială și culturală a orașului.

Pe termen mediu, organizația vizează elaborarea unui program coerent de guvernare locală, formarea unei noi generații de lideri prin înființarea unei școli politice municipale și crearea de parteneriate civice.

Obiectivul final este câștigarea alegerilor locale pentru a oferi o administrație eficientă și orientată spre cetățeni.

„Un popor care-și uită tradițiile e ca un copil care-și uită părinții” (Nicolae Iorga) și „Adevărata libertate nu este aceea de a face ce vrei, ci de a face ceea ce se cuvine” (Simion Mehedinți) sunt principiile care ghidează viziunea AUR Suceava, conform moțiunii semnate de Cătălin Axinte.

Organizația se angajează să promoveze o politică patriotică, responsabilă și creștină, pentru a asigura că vocea sucevenilor este respectată și auzită.


Intră acum și în grupul de