Program special de sărbători la Iulius Mall Suceava: Cinema City, Clubul Strikers, FryDay și Popeyes, deschise în toate zilele de Paște


Intră acum și în grupul de

Sărbătorile pascale sunt despre liniște, timp petrecut alături de cei dragi și momente care aduc bucurie. În această perioadă, Iulius Mall Suceava are un  program special, astfel încât să îți poți organiza cât mai ușor sesiunile de cumpărături. În toate zilele de Paște, Cinema City, clubul Strikers, dar și restaurantele FryDay și Popeyes vor fi deschise.

De sărbători, fiecare dintre noi își petrece timpul cu cei dragi și se bucură de momentele petrecute în familie.Iulius Mall Suceava are un program special în această perioadă: sâmbătă, 11 aprilie 2026, mall-ul va fi deschis în intervalul orar 10:00 – 18:00, iar în prima zi de Paște, majoritatea magazinelor vor fi închise. Activitatea va fi reluată pe 13 aprilie 2026, când programul va fi între 10:00 și 22:00.

Și hipermarketul Auchan va funcționa după un orar adaptat perioadei de sărbători. Pe 11 aprilie, va fi deschis între orele 08:00 – 18:00, pentru ca toți cei care au nevoie de cumpărături suplimentare să le poată face în timp util. Pe 12 aprilieAuchan va fi închis, iar luni, pe 13 aprilie, programul va fi între 10:00 și 22:00.

De asemenea, Clubul Strikers este deschis pe 11 aprilie între 11:00 – 18:00, iar în prima zi de Paște, pe 12 aprilie, programul va începe la ora 13:00 și se va prelungi până la 02:00. În a doua zi de Paște, pe 13 aprilie, clubul va fi deschis între 11:00 și 02:00.

O veste bună pentru iubitorii de filme este că Cinema City rămâne deschis și în perioada sărbătorilor. Pe 11 aprilie, programul va fi de la 10:30 la 16:00, iar pe 12 aprilie, filmele vor rula între 14:00 și 23:00. Luni, 13 aprilie, în cea de-a doua zi de Paște, cinematograful va funcționa în intervalul orar 10:30 și 23:00, oferind o alternativă ideală de petrecere a timpului liber alături de familie sau prieteni.

Iar dacă vrei să iei o pauză și să mănânci ceva diferit, trebuie să știi că FryDay va fi deschis pe 11 aprilie între 09:00 – 03:00, iar pe 12 aprilie, între 12:00 – 03:00. A doua zi de Paște, pe 13 aprilie, poți savura burgerii smash între 09:00 și 03:00. De asemenea, drive-thru-ul Popeyes va funcționa non-stop pe 11 aprilie, pe 12 aprilie va fi deschis până la ora 03:00 și în a doua zi de Paște se va redeschide de la ora 12:00.


Intră acum și în grupul de