Bogdan Gheorghiu la 147 de ani de la înființarea PNL: Personalitățile istorice ale partidului au avut un rol important în punerea bazelor României moderne


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a omagiat, marți, împlinirea a 147 de ani de la înființarea PNL și a subliniat că încărcătura emoțională a fost mai mare pentru el pentru că evenimentul a fost organizat la Ansamblul Conacului Brătianu – Vila Florica unde ca ministru al Culturii a inaugurat, după o muncă susținută, Muzeul Național Brătianu.

„Ziua de 24 mai are o mare încărcătură emoțională pentru Partidul Național Liberal. Astăzi sărbătorim 147 de ani de existență a formațiunii politice, dar și 201 ani de la nașterea lui Ion C. Brătianu, fondator și prim președinte al partidului. La ceas aniversar, am omagiat, alături de colegii liberali, personalitățile istorice ale partidului, care au avut un rol atât de important în punerea bazelor României moderne”, a spus deputatul liberal.

El a adăugat că faptul că evenimentul, denumit ”Brătienii, părinții liberalismului românesc”, a fost organizat la Ansamblul Conacului Brătianu – Vila Florica, face ca încărcătura emoțională să fie și mai mare.

„În urmă cu doi ani, după o muncă susținută, alături de cei mai buni specialiști din țară, inauguram Muzeul Național Brătianu, aceasta fiind una dintre cele mai importante realizări ale mandatului meu de ministru al Culturii, care va avea întotdeauna un loc special în sufletul meu”, a menționat Bogdan Gheorghiu.


Intră acum și în grupul de