Deputata Sanda-Maria Ardeleanu, prezenta la Gala Francofoniei


Intră acum și în grupul de

 Deputatul PDL de Suceava, prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu, a participat joi seară, la Sala Radio, la Gala Francofoniei, manifestare închinată Zilei Internaționale a Francofoniei și, anul acesta, împlinirii a 20 de ani de la aderarea României la Francofonia instituțională. „Organizată inițial sub egida Agenției Interguvernamentale a Francofoniei, devenită în 1998 Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), Francofonia instituțională numără astăzi 77 de state și guverne membre din cinci continente. Angajată pe toate palierele de reprezentare a Francofoniei instituționale, România militează pentru asigurarea dezvoltării durabile în spațiul francofon. Țara noastră este primul stat membru din Europa centrală și de Est care a organizat, în 2006, la București, o reuniune francofonă la vârf – cel de-al XI-lea Sommet al Francofoniei.

ardeleanu

Cu ocazia Sommet-ului de la București, România a lansat inițiativa de organizare a Programului de burse doctorale și post-doctorale de cercetare post-doctorală Eugen Ionescu, în scopul stimulării educației pentru dezvoltarea durabilă a țărilor din spațiul francofon. Universitatea <<Ștefan cel Mare>> din Suceava s-a înscris imediat în acest program de care au beneficiat deja numeroși bursieri din Africa și Europa Centrală și de Est, cu deosebire din Republica Moldova”, a declarat într-un comunicat de presă, Sanda-Maria Ardeleanu, care este președinte al Delegației Adunării Parlamentare a Francofoniei şi raportor la Subcomisia pentru Educație a Adunării Parlamentare a Francofoniei

 Potrivit parlamentarului democrat-liberal, alături de dimensiunea sa politică și diplomatică, Francofonia are un impact deosebit asupra procesului de formare și educație din România, la diferite niveluri, prin promovarea învățării și utilizării limbii franceze. „Limba franceză trebuie să redevină prima limbă străină în școala românească, ea facilitând accesul la cercetările și tehnologia de vârf, sporind oportunitățile de angajare pe piața muncii, și, ca o limbă de tradiție culturală  a spațiului românesc, contribuind la promovarea identității noastre istorice și spirituale. Numeroase instituții publice au beneficiat, începând cu 2004, de Planul multianual de formare în limba franceză a funcționarilor din administrația publică, derulat cu spijinul OIF, al Franței, Comunității Franceze din Belgia și Luxemburg. Un mare număr de universități românești sunt angrenate în rețeaua academică francofonă”, a mai precizat Ardeleanu în comunicatul de presă.


Intră acum și în grupul de