Intră acum și în grupul de
Sâmbătă, 7 februarie 2026, în jurul orei 10:46, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie care a anunțat că o persoană se automutilează intenționat cu un cuțit.
La fața locului, polițiștii au identificat apelanta și au constatat că fostul ei concubin, de care se despărțise recent, a luat un cuțit din bucătărie și a început să se taie la nivelul membrelor superioare și al gâtului, pe fondul despărțirii. Incidentul a avut loc în timp ce femeia își făcea bagajul pentru a părăsi imobilul.
La scurt timp a sosit un echipaj SAJ Rădăuți, care a acordat primele îngrijiri medicale bărbatului. Acesta prezenta multiple tăieturi la nivelul brațelor și gâtului și se afla în stare de semiconștiență la sosirea echipajelor. A fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu plagă tăiată la gât și escoriații la nivelul membrelor superioare. Medicii au apreciat că starea sa a pus viața în pericol.
La fața locului a fost completat formularul de evaluare a riscului pentru femeie, iar în urma discuțiilor și a răspunsurilor oferite de aceasta, nu a rezultat un risc iminent pentru integritatea vieții sale. Femeia a semnat că nu dorește emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În cauză, Poliția municipiului Rădăuți a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, conform prevederilor legale în vigoare.
Intră acum și în grupul de






