„Saptamana Educatiei Globale” este marcata si la Suceava de elevi si profesori, prin activitati educative in domeniul alimentatiei sanatoase


Intră acum și în grupul de

În perioada 17-21 noiembrie 2014, în toată țara are loc evenimentul „Săptămâna Educaţiei Globale”, la care s-au alăturat și elevii și profesorii suceveni.

Tematica din acest an o reprezintă securitatea alimentației, motiv pentru care preșcolarii, elevii, liceenii şi cadrele didactice desfășoară activităţi educative în domeniul alimentaţiei sănătoase, temele asociate fiind responsabilitatea socială (sărăcia, zone dezavantajate), conservarea hranei, protecția consumatorului, antreprenoriat, sănătatea solului, mediului, alimentaţia raţională, apa şi hrana sănătoasă, calitatea produselor alimentare, risipa alimentelor, conservarea hranei, protecţia consumatorului, foametea şi malnutriţia, criza globală a hranei, responsabilitatea ecologică.

elevi scoala scheia 2

În cele peste 80 de unități școlare din județul Suceava în perioada desfășurării evenimentului vor fi organizate seminarii de informare pentru elevi și profesori, campanii de conștientizare, evenimente caritabile, concursuri, proiecte, conferințe, expoziții, caravane, intervenții media, producere de materiale etc. Totodată, unele activități se vor desfășura și pe durata câtorva luni pentru a promova valori și atitudini civice din sfera problematicii globalizării.

Centrul Nord-Sud al Consiliului Europei a iniţiat prima Săptămână a Educaţiei Globale în 1999, promovând în statele membre activităţi şcolare dedicate reducerii sărăciei şi excluderii sociale. Având în vedere mesajele primite, Centrul Nord-Sud a invitat statele Consiliului Europei să participe anual la Săptămâna Educaţiei Globale.

Potrivit inspectorului școlar Tatiana Vîntur, schimbările geopolitice majore din ultimii ani, provocările mediului şi procesul accelerat al conştientizării nevoii de dezvoltare durabilă şi justă au conferit greutate problemei globalizării şi efectelor ei. Astfel, peste tot în lume, conştiinţa schimbării globale şi necesitatea cooperării internaţionale au determinat semnarea de convenţii şi declaraţii, iniţierea de campanii promovate de organizaţii internaţionale ca ONU, UNESCO, OECD, OSCE şi Consiliul Europei. Toate documentele emise menţionează şi accentuează importanţa educaţiei ca modalitate de abordare, înțelegere şi exploatare pozitivă a globalizării.


Intră acum și în grupul de