Peste 530 000 de lei imputaţi de CAS Suceava unor furnizori de servicii medicale în urma controalelor efectuate în trimestrul I


Intră acum și în grupul de

Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a dispus măsura rezilierii contractelor cu cinci medici din judeţul Suceava şi cu un furnizor de servicii paraclinice în urma acţiunilor de control desfăşurate în primul trimestru al anului, precum şi imputarea a peste 530 000 de lei unor furnizori de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu instituţia.

Preşedintele director general al CAS Suceava, Victor Cristi Bleorţu, a precizat, marţi,  într-un comunicat de presă că activitatea de control la furnizorii de servicii medicale s-a desfăşurat în primul trimestru al acestui an în baza Planului de control pe anul 2016 avizat de Directia Generala Monitorizare, Control şi Antifraudă a CNAS, fiind effectuate 63 de acţiuni de control, din care 49 de acţiuni de control tematic şi 14 acţiuni de control operativ.

reteta_medicamente_44705700

Astfel au fost efectuate 22 de acţiuni de control la medicii de familie, 9 acţiuni de control la medicii specialişti din ambulatoriul de specialitate clinic, 9 acţiuni de control la furnizorii de servicii medicale paraclinice, 4 acţiuni de control la medicii dentişti, 6 actiuni de control la unităţile medicale spitaliceşti, o acţiune de control la furnizor de servicii medicale de recuperare-reabilitare şi 12 acţiuni de control la farmacii.

“În urma acţiunilor de control s-au dispus 98 de măsuri şi s-a imputat

furnizorilor suma totală de 531.989,98 de lei. S-a dispus, de asemenea, măsura de reziliere a contractului încheiat cu CAS Suceava în cazul unui medic de familie, 4 medici specialişti din ambulatoriul de specialitate clinic şi un furnizor de servicii medicale paraclinice”, a spus Bleorţu.

Printre problemele depistate în cursul controalelor efectuate de CAS Suceava se numără nerespectarea programului de lucru prevăzut prin contract cu CAS Suceava în cazul a şapte medici de familie, a unui medic specialist şi a doi medici dentişti,

nerespectarea protocoalelor de prescriere a medicamentelor în cazul a 19 medici de

familie; neintroducerea în sistemul informatic a prescripţiilor medicale off-line, în termen de 30 de zile de la data prescrierii, în cazul a opt furnizori de servicii medicale.

 Totodată, în cazul a patru medici specialişti din ambulatoriul clinic şi a doi medici dentişi s-a constatat raportarea unor servicii medicale neefectuate, iar alţi doi medici dentişti au raportat eronat servicii medicale.

În cursul controalelor s-a mai constatat că au fost servicii medicale raportate de medici de familie şi medici specialişti, precum şi reţete compensate sau gratuite prescrise pentru afecţiuni acute/subacute, pentru asiguraţi în perioada internării acestora în spitale din judeţ.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de