Aproape zece mii de persoane au vizitat, sâmbătă, cu ocazia Nopții Muzeelor, obiectivele Muzeului Bucovinei, iar aproape două treimi dintre acestea au vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei și Muzeul de Istorie.
Potrivit statisticii efectuate de Muzeul Bucovinei, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, desfășurată sâmbătă între orele 18 – 24 când intrarea a fost gratuită, au fost înregistrați 9.562 de vizitatori.
Astfel, la Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc”, unde a fost și un recital susținut de Cătălin Condurache și Sandy Deac au fost 570 vizitatori în timp ce la Muzeul Satului Bucovinean, deschis până la ora 20 și unde a fost un spectacol susținut de Ansamblul „Ciprian Porumbescu” au fost înregistrați 440 de vizitatori.
La Muzeul de Științele Naturii unde a fost și un recital de nai al Asociației Culturale Friderich Schwarz au fost 1600 de vizitatori.
Muzeul de Istorie a adunat 2.727 de vizitatori, aici fiind prezentat și un recital de muzică clasică al Asociației „Scherzo Dell`Arte” Suceava.
Cei mai mulți vizitatori, 4.225 au fost înregistrați la Cetatea de Scaun a Sucevei unde a fost prezentat și un spectacol pirotehnic al Ordinului Solomonarilor din Suceava.
În acest an a fost lansat și un proiect-pilot prin care suceveni au putut merge, gratuit la Fălticeni pentru a vizita Muzeul „Ion Irimescu”, Muzeul Apelor „Academician Mihai Băcescu” și Galeria Oamenilor de Seamă, în timp ce fălticenenii au putut veni la Suceava pentru a vizita obiectivele Muzeului Bucovinei.
Acest proiect-pilot, realizat printr-un parteneriat între Muzeul Bucovinei și Muzeul „Ion Irimescu” a fost un succes în condițiile în care cele două curse au fost pline, fiind câte o sută de suceveni și fălticeneni care au beneficiat de proiect.
Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a spus că cereri au fost mai multe, dar că nu a existat logistica necesară pentru a le onora, menționând că anul viitor proiectul va fi continuat.
De remarcat este că angajații Muzeului Bucovinei au protestat prin mesaje față de nivelul de salarizare, purtând tricouri cu mesajul -Și eu sunt lucrător în Muzeu. Muzeele nu sunt cultură de gradul 3.
Sursa foto: Muzeul Bucovinei