Flutur acuză o campanie a unor ONG-uri și case de avocatură care vor să blocheze depozitul ecologic de la Pojorâta în timp ce Ministerul Mediului cere urgentarea deschiderii: L-am sunat și pe Cătălin Nechifor să luptăm cu legea în mână pentru a promova și susține strategiile integrate


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în ședința de luni a Consiliului Județean că se încearcă, prin diverse acțiuni, blocarea deschiderii depozitului ecologic de la Pojorâta, în timp ce Ministerul Mediului cere urgentarea operaționalizării acestei investiții.

Flutur a spus în ședință că în ceea ce privește depozitul de la Pojorâta, când a venit în 2008 în funcția de președinte al CJ Suceava erau stabilite prin hotărâre de Consiliu județean și Master planul de deșeuri și cele două locații și că a continuat dosarul de finanțare a proiectului și că acolo s-au făcut toate procedurile legale, de la PUZ la  trimitere la parcele cadastrale.

„Suntem într-o campanie a unor ONG-uri care ne cer la Legea 544 tot felul de documente poate undeva s-a greșit ca să se oprească depozitul ecologic de pe Mestecăniș că e o problemă grea de peisaj acolo”, a spus Flutur.

El a spus că a revăzut studiile făcute de trei firme despre amplasament și nu au fost găsite probleme.

„Am discutat cu ministrul. Ne cere să avem depozitele funcționale, pe partea cealaltă sunt foarte multe contestații”, a spus Flutur care a menționat că sunt case de avocatură care cer Consiliului Județean fel de fel de acte să dea în judecată instituția.

„Mergem pe acest proiect să îl finalizăm și să fie funcțional în acest județ.E cea mai delicată problemă a județului Suceava. L-am sunat și pe Cătălin Nechifor și i-am spus că apar în spațiul public o sută și o mie de probleme și dacă nu luptăm cu legea în mână pentru a promova și susține strategiile integrate avem o problemă”, a spus Flutur.

El și-a exprimat convingerea că angajații Consiliului Județean au lucrat corect și nu sunt probleme, însă procedurile au condus la această întârziere atât de mare.

Astfel, Flutur a arătat că a fost o licitație pentru operarea depozitului de la Moara care a început în mai 2016 cu un singur ofertant, dar legislația nu permitea un singur ofertat și au fost reluate procedurile. „Legislația a fost modificată între timp și acum au venit șase ofertanți. Sperăm să nu ne târască prin contestații ca să putem duce deșeurile la Moara”, a spus Flutur.

El a mai declarat că sistemul nu e complet pentru că două stații de transfer nu s-au realizat pe finanțarea 2007-2013 și se face pe noua finanțare.

„Să căutăm vinovați? Tot din cauza procedurilor două din ele nu s-au făcut”, a spus Flutur.

El a explicat că și fără cele două stații trebuie aduse deșeurile sortate la Moara, arătând că 77 la sută din deșeuri merg la depozitul Moara, 23 la sută la cel din Pojorâta.

„Așa e calculat. La Pojorâta nu merge hârtie, sticlă și celelalte, toate merg la Moara că are stație de sortare care împachetează”, a menționat președintele CJ Suceava.

El a mai spus că a fost depistată și o problemă după recepția lucrărilor de la Moara când s-a constatat că există riscul la la ger, unele bacterii nu ar lucra și că a fost nevoie de discuții și negocieri cu constructorul pentru instalarea unui încălzitor de levigat care se montează acum la depozitul Moara și a fost deja montat la cel din Pojorâta.

În ceea ce privește depozitele temporare care ar fi ilegale pentru că și-au depășit perioada de avizare, Flutur a spus că va merge, joi, cu mai mulți primari suceveni, inclusiv de la Fălticeni și Rădăuți, la Ministerul Mediului pentru a discuta cum se va putea soluționa problema.

„În 2013 au venit cu soluția temporară să aprobe șase gropi provizorii fiind o relație directă între AMP, Primărie și operator, fără să fie implicat CJ Suceava.Acum citesc prin ziare că sunt ilegale. Dar unde duci gunoiul, în Lună? Până se deschide Moara și Pojorâta, trebuie găsite soluții”, a spus Flutur.

El a arătat că gunoiul a fost dus nesortat la aceste depozite temporare, iar la depozitele ecologice nu poate fi primit decât dacă este sortat.

„Cine intră acolo să îl selectezi că e gunoi în putrefacție”, a întrebat Flutur care a menționat că dacă deșeurile colectate în depozitele temporare vor fi duse la depozitul Moara aceasta va ocupa peste o treime din capacitatea de stocare și va reduce la șase ani perioada de funcționare a acestui depozit.

„Am vorbit cu primarul de Fălticeni, cu cel de Rădăuți, să mergem la Ministerul Mediului să discutăm problema. Să le închidem unde sunt și să închidem această poveste”, a spus Flutur.

El a mai anunțat că CJ Suceava va începe o acțiune împreună cu primăriile din județ pentru convingerea populației să sorteze deșeurile.

„Vom începe acțiunea împreună cu primăriile pentru colectarea selectivă, care nu e ușoară deloc”, a mai spus Flutur.


Intră acum și în grupul de