Poliția Suceava: Renumele Bucovinei este dat de bunătatea oamenilor și păstrarea tradițiilor și obiceiurilor, dar aveți grijă la cei cu altfel de obiceiuri ce profită de „magia sărbătorilor”. Unui bărbat din Horodnic de Sus i-au fost furați 1.440 de euro


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii suceveni au atras, joi, atenţia cu privire la furturile şi faptele antisociale săvârşite în această perioadă a anului de infractorii voiajori care  prezintă un specific aparte şi o complexitate deosebită generată în primul rând de faptul că autorii comit infracţiunile călătorind în diferite locaţii, pe trasee care asigură legătura facilă cu ieşirile din judeţe.

„Renumele zonei Bucovinei este dat de bunătatea oamenilor şi păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor. Urători, colindători, toţi vor trece pragurile caselor noastre pentru a aduce bucurie şi vestea naşterii Domnului. Aveţi însă grijă la cei care au alte „obiceiuri”. Nu au niciun talent nativ sau artistic, însă ştiu să profite din plin de „magia sărbătorilor” care ne cuprinde şi ne face să fim mai vulnerabili”, arată Poliția Județeană Suceava într-un comunicat.

Astfel, polițiștii avertizează sucevenii să aibă grijă la persoanele care pătrund în curţi sau locuinţe sub diverse pretexte, prestare de activităţi lucrative, vânzare ambulantă de bunuri la „megaofertă”, campanii publicitare, cete de urători şi colindători străini de localitate și atenționează că o clipă de neatenţie vă poate cauza prejudicii mari şi uneori irecuperabile.

 

 Pentru prevenirea furturilor din curţi şi locuinţe, poliţiştii Compartimentului de Analiză Şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu poliţişti din cadrul subunităţilor, secţiilor şi posturilor de poliţie au desfăşurat în perioada 11 – 14 decembrie 2017, în cadrul Campaniei „Sărbători de Iarnă în Siguranţă” acţiuni orientate în special în mediul rural.

În aceste acțiuni au fost distribuite peste 200 de ghiduri cu recomandări pe linia prevenirii furturilor şi înşelăciunilor în zonele periferice ale satelor dar şi familiilor care trăiesc în case izolate. S-au purtat discuţii cu cetăţenii în vederea în vederea securizării locuinţelor şi utilizării eficiente a sistemelor de închidere.

În vederea responsabilizării şi conştientizării fenomenului a fost prezentat şi cazul unui bărbat din comuna Horodnic de Sus care a lăsat uşa neasigurată şi a rămas în pragul sărbătorilor fără 1440 de euro.

„Din fericire, poliţiştii au şi ei un „obicei” – acela de a-i prinde pe hoţi şi a recupera prejudiciul”, arată sursa citată.

Poliția Suceava prezintă un caz înregistrat, marți, în Horodnic de Sus când unui localnic de 68 de ani, i s-a furat 1.440 de euro.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența bărbatului, care, dimineața a lăsat locuința neasigurată și a mers într-o anexă pentru a efectua diverse treburi gospodărești, o persoană a pătruns în interior și a sustras suma de 1.440 de euro.

  În urma activităților operative întreprinse de polițiști, autorul furtului a fost identificat ca fiind un minor de 16 ani, din localitate.

Minorul și mama sa, au fost conduși la sediul poliției și, deși inițial a negat comiterea faptei, asupra minorului a fost găsită suma de 1.440 de euro, ce a fost restituită persoanei vătămate.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural.

Poliţiştii atrag atenţia în această perioadă şi la problematica infractorilor voiajori care dispun de mijloace de transport şi îşi adaptează activitatea infracţională în funcţie de vulnerabilităţile identificate în teren. Abordează persoane întâlnite pe stradă sub diverse pretexte (ca fiind turişti, având probleme medicale, vânzare de obiecte, etc.) culegând astfel informaţii cu privire la persoane care deţin sume de bani sau bunuri de valoare. Deseori activitatea infracţională se desfăşoară în mai multe zile, după documentarea cu privire la anumite persoane, zone şi locaţii, trecându-se la săvârşirea infracţiunii propriu-zise.

Deşi cazurile privind furturile prin împrietenire sau înşelăciunile prin diverse moduri de operare au fost intens mediatizate împreună cu recomandări preventive, în continuare unele persoane, în special persoanele vârstnice tratează superficial această problematică, generând un risc victimal crescut.

 

Pentru a nu cădea victime ale infracţiunilor comise de infractorii voiajori le recomandăm cetăţenilor să nu dea curs unor oferte comerciale aparent avantajoase şi să nu furnizeze date cu privire la vecini sau alte persoane.

Un alt tip de înşelăciune îl reprezintă vânzarea diferitelor obiecte de uz casnic direct la domiciliu. Aceste obiecte reprezentând diverse tigăi, covoare, perdele etc. sunt doar pretexte folosite de persoane necunoscute pentru a intra în  locuinţa cumpărătorului, iar în momente de neatenţie sustrag chiar şi bunuri din casă.             De aceea recomandăm cetăţenilor să nu dea curs unor astfel de oferte care, de         cele mai multe ori sunt la preţuri foarte mari şi calitate mică.

 „De asemenea nu lăsaţi să intre în locuinţa dumneavoastră persoane necunoscute, ce se recomandă a fi de la diverse firme de publicitate, de la societăţile de gaz, energie electrică fără a vă prezenta documente avizate ce le fac identificabile. Tuturor celor care au de făcut diverse reparaţii în gospodărie, le recomandăm să angajeze firme autorizate şi să nu se încreadă în preţul mic oferit de aceste persoane.

Aveţi grijă în perioada următoare la cetele de urători şi colindători care nu sunt din localităţile dumneavoastră! Nu îi lăsaţi să vă strice sărbătorile şi asiguraţi-vă bine locuinţele!

În cazul în care aveţi suspiciuni apelaţi la numărul unic de urgenţă 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie!”, avertizează Poliția Suceava.


Intră acum și în grupul de