Personalul medical din cabinetele școlare din municipiul Suceava va primi salarii majorate. CLl Suceava va crește bugetul alocat cu 1,2 milioane de lei după ce Mirela Adomnicăi l-a convins pe Ion Lungu că Guvernul va deconta acești bani


Intră acum și în grupul de

Personalul medical din cabinetele școlare va avea salariile majorate după ce Consiliul Local Suceava va aproba creșterea cu 1,2 milioane de lei a bugetului alocat.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că problema privind finanțarea personalului medical din școli a fost discutată cu prefectul Mirela Adomnicăi.

„Am convenit să dăm o nouă hotărâre de Consiliu Local prin care să fie suplimentată suma pentru funcționarea acestor cabinete școlare”, a spus Lungu.

El a arătat că astfel va crește suma alocată la  4,47 de milioane de lei, față de 3.25 de milioane de lei cât s-a aprobat luna trecută în Consiliul Local Suceava, fiind o diferență de 1,2 milioane de lei.

„Doamna prefect m-a asigurat că acești bani vor veni până la sfârșitul anului de la Guvernul României”, a spus primarul.

El a mai declarat că s-a convenit să fie emisă această hotărâre pentru ca personalul medical din cabinetele școlare să poată să primească salariile majorate.

Finanţarea din bugetul local pentru acoperirea cheltuielilor de personal, medicamente şi materiale sanitare necesare desfăşurării activităţii cabinetelor medicale din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Suceava și de la Universitatea „Ștefan cel Mare” a fost aprobată de Consiliul Local Suceava, valoarea contractul fiind de 3,256 milioane lei, pentru perioada ianuarie-decembrie 2018.

Conform reprezentanţilor DSP Suceava, în prezent, salariile nete ale medicilor din cabinetele medicale şcolare sunt cuprinse între 2 837 de lei și 3 226 lei, fiind calculate în funcţie de vechime şi de gradul profesional,  în timp ce un medic dentist care lucrează într-un cabinet stomatologic şcolar are un salariu net de 2734 de lei, iar un asistent medical are un salariu de 2 329 de lei.

Totodată,  după operarea majorărilor salariale pentru personalul medical al cabinetelor medicale şi stomatologice din unităţile de învăţământ de stat,  spre exemplu, un medic primar ar urma să primească, în medie, 8.200 lei net (salariul brut-12.250 lei), un medic specialist 6.500 lei net (salariul brut-9.702 lei), iar asistenții medicali şcolarişti ar urma  să aibă salarii nete cuprinse între 2.600 și 3.200 lei ( salariul brut între 3.900 și 4.774 lei).

Potrivit DSP Suceava, în municipiul Rădăuţi îşi desfăşoară activitatea  în cabinetele școlare doi medici generaliști, doi medici stomatologi și 14 asistenți medicali, în cabinetele medicale şcolare din municipiul Fălticeni profesează un medic generalist și 7 asistenți medicali,  la Câmpulung Moldovenesc este un medic cu normă întreagă și unul cu jumătate de normă, un stomatolog și 8 asistenți medicali, la  Vatra Dornei – un medic generalist, doi medici stomatologi și 4 asistenți,  Gura Humorului – un medic stomatolog și 4 asistenți, la Siret- un medic generalist angajat cu jumătate de normă și 3 asistenți medicali, iar la Solca – un medic generalist și un asistent medical.


Intră acum și în grupul de