Alarmă printre sindicaliştii din învăţământ


Intră acum și în grupul de

În pofida declaraţiilor făcute iniţial de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, nota prin care Ministerul Educaţiei cere inspectoratelor şcolare şi primăriilor să ia măsurile pentru a se încadra în bugetul rectificat înseamnă atât concedieri din rândul cadrelor didactice, cât şi scăderea salariilor, spun sindicaliştii suceveni. Aceştia mai precizează că există deja primării care discută despre diminuarea salariilor prin scăderea sporurilor prevăzute prin Legea Statutului personalului didactic. Sindicaliştii din învăţământ nu înţeleg de ce se iau aceste măsuri fără ştirea lor, de ce nu se negociază cu sindicatele aceste probleme, aşa cum se întâmplă la alte ministere, în schimb primesc „declaraţii mincinoase”. Aceştia spun că există şanse mari pentru boicotarea tezelor unice şi a bacalaureatului.

Potrivit notei transmisă de Ministerul Educaţiei, inspectoratele şcolare trebuie să anunţe, până pe 30 aprilie, măsurile luate pentru „respectarea prevederilor legale în vigoare privind încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2009”. Prevederile la care se referă ministerul sunt reducerea cu peste 800 de milioane de lei a fondului de salarii, cauzată de rectificare.

Guvernul a adoptat, pe 11 aprilie, Ordonanţa de Urgenţă privind sporurile din sistemul bugetar, care introduce plafoane pentru majoritatea categoriilor de sporuri, dând posibilitatea ordonatorilor de credite să decidă valoarea acestora. Astfel, diminuarea sau eliminarea unor sporuri ar putea fi una dintre soluţiile „încadrării în cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2009”, care ar duce la micşorarea lefurilor din educaţie, cu menţiunea că, potrivit reprezentanţilor Executivului, salariile de bază vor rămâne nemodificate, iar asta cel puţin până în 2010.


Intră acum și în grupul de