Premiul III şi menţiune pentru elevele sucevence, la Concursul Naţional de Critică Literară “Mihail Iordache”


Intră acum și în grupul de

În perioada 22-24 mai, Colegiul Naţional „Petru Rareş” a fost gazda ediţiei a IV-a a Concursului Naţional de Critică Literară „Mihail Iordache”. Manifestarea se desfăşoară sub egida MECI şi este organizată de către Colegiul Naţional „Petru Rareş”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Suceava şi Universitatea „Ştefan cel Mare”. Iniţiatorii manifestării sunt profesorii Gheorghe Cîrstian şi profesoara Anca Vieriu, susţinuţi de conducerea Colegiului, de colegii din catedra de limba şi literatura română şi sprijiniţi de inginera de sistem Dana Adam.

La faza finală au participat 20 de liceeni, calificaţi în urma jurizării recenziilor trimise la etapa preliminară, însoţiţi de profesorii lor îndrumători. Vineri după amiază oaspeţii au vizitat oraşul şi Cetatea de Scaun. Sâmbătă a avut loc deschiderea festivă, în Sala de arte „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”. La manifestare au fost prezenţi membrii juriului etapei finale: Paul Aretzu, profesor la Colegiul Naţional “Ioniţă Asan” Caracal – scriitor şi critic literar, Bogdan Creţu, lect. univ. dr. la Universitatea “Al.I. Cuza” Iaşi – critic literar şi publicist, Aurel Buzincu, conf. univ. dr. la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava – critic literar şi publicist, precum şi doi dintre membrii juriului etapei preliminare: Claudia Costin, conf. univ. dr. la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava – critic literar şi publicist, Eleonora Bulboacă, inspector şcolar de specialitate la Inspectoratului Şcolar al judeţului Suceava. Liviu Clement, redactor-şef al cotidianului “Crai Nou”, scriitor şi publicist, a absentat din motive întemeiate.

Au fost, de asemenea, prezente personalităţi culturale sucevene: conf. univ. dr. Sabina Fânaru, profesoara Rodica Iordache, pictorul Constantin Severin, poetul şi publicistul Alexandru-Ovidiu Vintilă. Membrii juriului etapei finale au făcut o prezentare edificatoare a relaţiei dintre scriitorii şi criticii literari de după Revoluţie, iar membrii juriului etapei preliminare au prezentat o sinteză a activităţii de jurizare a recenziilor trimise de participanţi. A fost prezentat şi volumul “Caietele Concursului”, realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava, cuprinzând materialele ediţiei precedente, din anul 2008.

Proba finală a constat în realizarea, timp de 2 ore, a unui eseu, pornind de la un citat dat, aparţinând eseistului şi filosofului Gabriel Liiceanu.

Elevii finalişti au beneficiat din partea organizatorilor de o excursie la mănăstirea Dragomirna. Festivitatea de premiere s-a desfăşurat în aula Colegiului Naţional „Petru Rareş”.

Marele Premiu, în valoare de 1000 lei, sumă oferită de deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, i-a revenit elevei Irimia Alexandra, clasa a XII-a, de la Colegiul Naţional “B.P. Haşdeu” din Buzău. Premiul I, în valoare de 750 lei, a fost primit de către eleva Felea Georgiana, clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Oradea. Premiul al II-lea, în valoare de 500 lei, sumă sponsorizată de către cotidianul „Crai Nou”, a fost câştigat de către eleva Toia Claudia, clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional “Gh. Vrânceanu” din Bacău. Premiul al III-lea, în valoare de 250 lei, sumă oferită de poeta Carmen Veronica Steiciuc, i-a revenit elevei Andreea Vezeteu, clasa a IX-a, de la Colegiul Naţional “Petru Rareş”. Cele trei menţiuni, fiecare în valoare de câte 100 de lei, au fost oferite de către profesoara Rodica Iordache următorilor elevi: Cernat Anna Maria (clasa a XI-a, de la Colegiul Economic „Emanoil Gojdu” din Hunedoara), Madin Georgiana (clasa a XII-a, de la Colegiul Naţional “Calistrat Hogaş” din Piatra Neamţ), Tataru Anamaria (clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional “Petru Rareş” din Suceava). Premiul special al Concursului i-a revenit elevei Carp Andreea, clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional “Ferdinand I” din Bacău. Premiul a constat într-un valoros tablou din colecţia pictorului Constantin Severin, dăruit de către autorul tabloului. Toţi finaliştii au primit cărţi şi ouă încondeiate.

La serata literară, desfăşurată în aceeaşi locaţie, au lecturat poezii poetul Paul Aretzu şi poeţii suceveni Florin Prodan şi George Serediuc, membri ai Cenaclului literar “Zidul de Hârtie”. Aceştia au susţinut un spectacol de poezie şi imagine, dedicat memoriei regizorului Andrei Tarkovski.

Organizatorii mulţumesc tuturor persoanelor fizice şi conducerilor instituţiilor care au sprijinit material şi moral desfăşurarea în bune condiţii a întregii manifestări: deputat Sanda – Maria Ardeleanu, Consiliul Judeţean Suceava, Inspectoratul Şcolar al judeţului Suceava, Universitatea “Ştefan cel Mare”, cotidianul “Crai Nou”, Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera”, Direcţia pentru Cultură Suceava, Centrul Judeţean pentru Creaţie Populară Suceava, profesoara Rodica Iordache, poeta Carmen Veronica Steiciuc, pictorul Constantin Severin, precum şi tuturor sponsorilor.


Intră acum și în grupul de