O „desagă” plină de proiecte în vederea modernizării Spitalului Judeţean Suceava


Intră acum și în grupul de

Mai mult de zece proiecte de modernizare se află în derulare la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, la care se mai adaugă încă cinci proiecte de dimensiuni mai mici care au fost deja finalizate. Valoarea totală a proiectelor pentru modernizarea Spitalului Judeţean este de 7 milioane de euro.

Un prim proiect este modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului de specialitate, valoarea lucrărilor fiind de aproape 890.000 de euro, finanţarea fiind asigurată în mare parte din fonduri europene nerambursabile.

Un alt proiect este cel de reabilitare şi modernizare a secţiilor de obstetrică şi neonatologie. Aici, lucrările în valoare de 1,1 milioane de euro vor demara începând din luna septembrie, finanţarea fiind obţinută de la Banca Mondială.

Cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii vor fi realizate patru proiecte. Primul proiect are în vedere reparaţia capitală a acoperişului şi a terasei clădirii spitalului, suma fiind de peste 2,2 milioane de lei.

Proiectul privind reparaţiile capitale la instalaţiile sanitare şi de canalizare a spitalului are o valoare de peste 7,2 milioane de lei. Instalaţiile sanitare sunt în parte chiar din 1964, de când a fost construit spitalul. Un alt proiect ce va fi finanţat de Ministerul Sănătăţii este cel de reparaţii capitale la acoperişul celor patru corpuri de clădire de la Spitalul Vechi. Valoarea este de 1,85 de milioane de lei. Următorul proiect finanţat de la Minister va fi cel de reparaţie capitală la Secţia Psihiatrie Burdujeni. Aici, deocamdată s-a realizat doar studiul de fezabilitate din care a rezultat o valoare maximală de 4,5 milioane de lei pentru consolidarea şi modernizarea clădirii, reabilitarea acoperişului.

Amenajarea şi igienizarea unor spaţii de birouri pentru personalul TESA, precum şi pentru amenajarea şi igienizarea nivelului I pentru secţia Neurologie vor fi finanţate de la bugetul local. Astfel, Primăria Suceava va aloca circa 160.000 de lei pentru amenajarea şi igienizarea unor spaţii pentru personalul TESA, lucrările fiind deja demarate. Birourile TESA se mută în alte spaţii neutilizate iar secţia de neurologie care funcţionează acum în pavilioanele de la Spitalul Vechi se va muta la clădirea spitalului judeţean. În ce priveşte secţia de neurologie, lucrările de amenajare şi igienizare vor putea costa Primăria Suceava până în 240.000 de lei.
Primăria Suceava în colaborare cu Consiliul Judeţean Suceava va finanţa un alt proiect de renovare a secţiei de pediatrie, o valoare maximală a lucrărilor fiind de jumătate de milion de lei.

Trei proiecte sunt făcute din sponsorizări, două de către firma Fresenius. Aceasta are lucrări în desfăşurare pentru centrul de hemodializă şi pentru o parcare cu 50 de locuri în incinta Spitalului Judeţean. Tot din sponsorizări vor fi făcute lucrările de amenajare a bazinului şi a saunei pentru recuperare. În momentul de faţă acest proiect este în faza de întocmire a documentaţiei pentru licitaţie, suma estimată situându-se în jurul a 100.000 de lei.

De asemenea, Spitalul Judeţean intenţionează să deruleze un proiect pentru amenajarea aleilor, parcurilor, parcărilor şi a spaţiilor verzi, în prezent fiind la stadiul de aprobări şi avize.

Un alt proiect viza realizarea prin ANL a unui bloc de locuinţe pentru personalul medical – rezidenţi şi specialişti. Valoarea estimată era de circa 7,2 milioane de lei, finanţarea urmând a se face prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.
Realizarea acestuia este incertă. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică nu este de acord cu construirea unui bloc de locuinţe, magazin sau orice altă construcţie care nu are destinaţie medicală în curtea Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Directorul DSP Suceava, Alexandru Lăzăreanu a declarat că o astfel de construcţie ar diminua din spaţiul verde din curtea spitalului, şi aşa redus prin construirea Centrului de Dializă, la care au început deja lucrările.

În opinia lui Alexandru Lăzăreanu cei care au vehiculat această idee au uitat că trebuie să ceară avizul DSP. „Prefer să plec decât să dau un aviz împotriva legalităţii. Deocamdată, nu există solicitări din partea Ministerului Sănătăţii să se construiască ceva în curtea spitalului. Cred că oraşul are suficiente posibilităţi să construiască un bloc ANL pentru medici astfel ca să nu impieteze bolnavii”, a afirmat şeful DSP Suceava.


Intră acum și în grupul de