Sucevean trimis în judecată după ce a obținut un credit pe numele unui coleg de serviciu și a extras din contul acestuia aproape 60.000 lei


Intră acum și în grupul de

Un sucevean a fost trimis luni în judecată pentru o serie de infracțiuni informatice și financiare, a anunțat miercuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Potrivit sursei citate, bărbatul este angajat al unei societăți comerciale, deci avea acces la unele conturi IBAN, titularii acestora și datele personale ale angajaților.

În aceste condiții, „el a obținut datele necesare accesării contului bancar al unui coleg și prin apelarea serviciului Call Center, comunicând operatorului toate datele solicitate, pe care le cunoștea în virtutea atribuțiilor de serviciu, și-a asigurat accesul la contul acestuia, din care a retras sume de bani sau a efectuat cumpărături”, au arătat procurorii suceveni.

Astfel, bărbatul va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă informatică, înşelăciune, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Mai exact, el a comis fraudă informatică, prin aceea că a apelat serviciul Call Center al băncii autentificându-se în numele colegului său, iar prin precizarea către operator a CNP-ului, seriei şi numărului cărţii de identitate aparținând lui, a solicitat modificarea numărului de telefon (înlocuirea numărului de telefon al colegului în baza de date a băncii, cu numărul său) şi introducerea unei adrese sale de e-mail, solicitând totodată şi username-ul de acces în aplicaţia de Internet Banking (date necesare si suficiente pentru obţinerea datelor de acces la contul bancar), modificând astfel datele din sistemul informatic al unităţii bancare, în scopul obţinerii unui beneficiu material pentru sine, cauzând astfel pagube, prin blocarea accesului la contul bancar al titularului de drept, scopul acestor acțiuni fiind transferarea ilegală a unei sume de bani din cont, după cum va fi expus ulterior.

Totodată, bărbatul a comis infracțiunea de înşelăciune, prin aceea că a indus în eroare unitatea bancară, accesând aplicația specifică de internet banking și apoi apelând telefonic serviciul destinat clienților, prezentându-se ca fiind o altă persoană și indicând contul bancar al acesteia, a solicitat şi obţinut astfel un credit de nevoi personale nenominalizate, în sumă de 38.894 lei, în numele colegului său, întreaga sumă fiind în aceeași zi transferată de inculpat în contul soției sale.

Infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic a fost comisă prin aceea că bărabtul a accesat sistemul informatic al unitătii bancare prin intermediul aplicației de internet banking, folosind date de acces obținute în mod fraudulos, după cum a fost arătat anterior, fără acordul titularului contului bancar, în vederea efectuării de operaţiuni financiare frauduloase.

Într-un final, infracțiunea de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos a fost comisă prin aceea că după ce a accesat în mod ilegal sistemul informatic al băncii, respectiv contul bancar având ca titular o altă persoană, bărbatul a efectuat două operaţiuni financiare fără consimțământul titularului, constând în două transferuri de fonduri în valoare de 20.000 lei, respectiv 38.894 lei, în contul bancar al cărei titular era soția sa.


Intră acum și în grupul de