Deficitul de vaccin pediatric impotriva tuberculozei va lua sfarsit peste o luna


Intră acum și în grupul de

Din luna februarie a acestui an, judeţul Suceava se confruntă cu o criză de vaccinuri pentru copii, singurul care se găseşte fiind cel antihepatitic B. Cel mai mare deficit de vaccin pediatric se înregistrează la vaccinul BCG împotriva tuberculozei, care atât în luna februarie cât şi în martie era de 3.500 de doze, dar între timp cifra s-a majorat considerabil.

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, bioing Adrian Popescu, a declarat că la acest vaccin sunt pierderi foarte mari, chiar şi de 70%, întrucât produsul vine în flacoane cu 20 de doze, dar nu se pot vaccina mai mulţi copii deodată, pentru că nu sunt atât de mulţi în acelaşi timp.

Deşi părinţii sunt dispuşi să scoată bani din buzunar, în unele cazuri dozele de vaccin nici nu pot fi procurate, deoarece farmaciile nu au de unde să le aducă, astfel încât bebeluşii rămân să fie imunizaţi când autorităţile vor reuşi să dezamorseze situaţia de criză.

„Deşi au cerere, farmaciile nu pot aduce toate tipurile de vaccin pediatric şi nici nu pot face stocuri mari. De exemplu, Institutul Cantacuzino este singurul care fabrică vaccin împotriva tuberculozei, ceea ce înseamnă că nu avem de la cine să-l luăm. Pe de altă parte, noi nu putem elibera aceste seruri fără prescripţie medicală, ceea ce înseamnă că părinţii trebuie să vină neapărat cu o reţetă. Adresabilitate există, dar fiindcă nu este foarte mare, producătorii nu vor să le aducă întrucât transportul lor se realizează numai în anumite condiţii, cu o ladă frigorifică. Noi am comanda mai multe, dar riscăm să rămânem cu ele pe stoc şi nu ne convine”, a explicat Doiniţa Cocriş, preşedintele Colegiului Judeţean al Farmaciştilor Suceava.

Se pare că această criză totuşi va fi atenuată, întrucât la propunerea ministrului Sănătăţii CSEKE Attila, Executivul a aprobat miercuri, Hotărârea de Guvern pentru achiziţionarea de vaccin BCG cu sprijinul Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), organizaţie interguvernamentală internaţională constituită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

Conform actului normativ, Ministerul Sănătăţii urmează să achiziţioneze 1milion de doze de vaccin anti –TBC astfel încât să se poată asigura recuperarea la vaccinare a tuturor copiilor născuţi în perioada februarie – mai 2010, precum şi vaccinarea tuturor nou – născuţilor din următoarele 9 luni, aşa cum este prevăzut în Programului Naţional de Imunizări.

În baza Acordului-cadru de cooperare dintre Guvernul României şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 295/1992, UNICEF şi-a oferit disponibilitatea de a sprijini Ministerul Sănătăţii în facilitarea procedurilor de achiziţie a vaccinului BCG de la producătorii internaţionali agreaţi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Pentru achiziţionarea cantităţii de 1.000.000 doze de vaccin BCG, Ministerul Sănătăţii va aloca 259.877 lei (81.732,50 USD) din fondurile Programelor naţionale de boli transmisibile.
Conform prevederilor hotărârii de guvern, Ministerul Sănătăţii va plăti UNICEF un avans de 30% din valoarea totală a achiziţiei, în vederea demarării procedurilor de achiziţie de către această organizaţie.
MS estimează finalizarea achiziţiei în 4-5 săptămâni de la publicarea în Monitorul Oficial a HG.

Statul român asigură anual, gratuit, în maternităţi, vaccinarea BCG a tuturor nou-născuţilor în cadrul Programului Naţional de Imunizare. Se asigură astfel prevenirea formelor invazive, hematogenede tuberculoză la copii, şi contribuie totodată la diminuarea incidenţei bolii în populaţia generală.

Ministerul Sănătăţii a încheiat în fiecare an un contract de furnizare de vaccin BCG cu producătorul naţional de vaccinuri Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Microbiologie şi Imunologie (INCDMI) „Cantacuzino” în vederea asigurării cantităţilor necesare de vaccin pentru toţi nou- născuţii din cursul anului respectiv.

În anul 2009, INCDMI Cantacuzino a livrat Ministerului Sănătăţii cantităţile de vaccin necesare, însă din cauza lucrărilor de retehnologizare la linia de producţie şi înfiolare, acesta a încetat procesul de producţie din al II-lea trimestru al anului, asigurându-se astfel cantităţile necesare doar până la sfârşitul lunii ianuarie 2010. Având în vedere că în acest an Institutul nu a finalizat la timp planul de retehnologizare, Ministerul Sănătăţii s-a aflat în imposibilitate de a asigura vaccinul necesar pentru copiii născuţi începând cu luna februarie.


Intră acum și în grupul de