Se dau „Bani de liceu”


Intră acum și în grupul de

Judeţul Suceava, ce se situează de vreo 2 ani pe un neororant loc întâi în programul „Bani de liceu”, dovedind sărăcia familiilor, se poate bucura, după ce Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a decis suplimentarea fondurilor alocate programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu” pentru anul şcolar 2010-2011. Astfel toţi cei 128.298 solicitanţi eligibili care au depus dosare vor intra în posesia sprijinului financiar de 180 RON/lunar.

Măsura a fost luată de ministrul Daniel Petru Funeriu, la propunerea preşedintelui Comisiei Naţionale pentru derularea programului „Bani de liceu”, Oana Badea, Secretar de stat în MECTS.

„Într-o situaţie economică dificilă precum cea prin care trece România în acest moment este esenţial ca şcolarizarea elevilor cu resurse financiare limitate să nu fie afectată. De aceea, ca ministru al Educaţiei am hotărât suplimentarea fondurilor alocate programului Bani de liceu, astfel încât toţi solicitanţii eligibili să beneficieze de acest sprijin. Combaterea abandonului şcolar este un element important de combatere a dificultăţilor economice şi sociale pe termen lung”, a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.

Suma totală aferentă acestui program pe anul financiar 2010 este de 173.300.000 RON.

Potrivit HG nr. 1488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar în cadrul, sprijinul financiar lunar de 180 RON va fi acordat solicitanţilor care au îndeplinit criteriile prevăzute de HG nr. 1488/2004 şi au avut un venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, de maximum 150 RON.

Liceenii vor primi suma de 180 RON pe întreaga perioadă a cursurilor şcolare, inclusiv în timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă, respectiv în perioada practicii în producţie. Fondurile vor fi alocate de către MECTS şi vor fi distribuite beneficiarilor de către unităţile şcolare la care aceştia şi-au depus dosarul. Autorităţile locale pot efectua anchete sociale pentru verificarea veridicităţii declaraţiilor de venit si a celor referitoare la bunurile familiei, în cazul elevilor care solicită sprijin financiar.

Judeţul Suceava are cei mai mulţi liceeni săraci din toată ţara, după cum reiese din rapoartele întocmite de Ministerul Educaţiei care cuprind numărul beneficiarilor Programului.

Listele cu numele tuturor beneficiarilor din acest an au fost publicate pe site-ul instituţiei, iar Suceava este cap de listă cu cei 9.939 elevi care au solicitat sprijin financiar pe perioada cursurilor liceale. Locul II este ocupat de judeţul Iaşi, cu 8.290 beneficiari, urmat de Vaslui, cu 5.540 astfel de bursieri. În judeţ s-au înregistrat 10.229 cereri, însă în urma anchetelor sociale doar celor 9.939 de elevi li s-au aprobat dosarele.

Cele mai multe cereri pentru acordarea sprijinului financiar pe perioada cursurilor liceale au fost depuse de elevi ai Colegiului Agricol Fălticeni – 966 dosare depuse, Grupului Şcolar „Ion Nistor” Vicovu de Sus – 760 cereri, Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni-683, Colegiului „Andronic Motrescu” Rădăuţi, cu 635 cereri, şi Colegiului „Al. cel Bun” Gura Humorului – 604 dosare depuse pentru bursa „Bani de liceu”.

Elevii care beneficiază de bursa „Bani de liceu” trebuie sa îndeplinească anumite condiţii de conduită şi să nu aibă media scăzută la purtare. Cei care acumulează mai mult de 20 de absenţe pe semestru sau care nu obţin cel puţin media 7 la purtare sunt excluşi din program.


Intră acum și în grupul de