Studentii vor o reprezentare mai mare in consiliile de administratie


Intră acum și în grupul de

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) acuză Ministerul Educaţiei de manipulare şi igoranţă în problema reprezentării lor în consiliile de administraţie ale universităţilor şi la decizia de alegere a rectorilor. În plus, ANOSR solicită ministerului să răspundă public la întrebările dacă studenţii mai au 25% în decizia modalităţii de desemnare a rectorului şi în consiliul de administraţie. În opinia lor, conform noii legi a educaţiei, puterea studenţilor nu reprezintă 25% din totalul celor care votează şi abia dacă depăşeşte 5% în anumite universităţi.

La Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, potrivit Asociaţiei Studenţilor din Universitatea Suceava (ASUS), fiecare facultate are studenţi reprezentanţi în Senatul Universităţii, Facultatea de Ştiinţe Economice datorită numărului mare de studenţi având 2 studenţi în senat.

Potrivit ASUS, studenţii din senatul universităţii îşi reprezentă colegii şi în Biroul de Consiliu Academic al Facultăţii lor (BCAF).

În funcţie de facultate, studenţii aleşi de către colegii lor, ce au ajuns în Consiliul Academic al Facultăţii (CAF) sunt : Educaţie Fizică şi Sport- 1 student ales, Inginerie Alimentară – 1 student ales, Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor – primii 5 studenţi aleşi, Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management – primii 5 studenţi aleşi , Istorie şi Geografie – primii 5 studenţi aleşi, Litere şi Ştiinţe ale Comunicării – primii 4 studenţi aleşi, Silvicultură – primii 3 studenţi aleşi, Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică – primii 6 studenţi aleşi, Ştiinţe ale Educaţiei -1 student ales.


Intră acum și în grupul de