Proiect de colaborare intre Colegiul „Alexandru cel Bun” din Humor si un liceu din Polonia


Intră acum și în grupul de

Reprezentanţii Colegiului “Alexandru cel Bun” din Gura Humorului şi cei ai Liceului nr. XLIII din Lodz, Polonia, au semnat luni, 18 aprilie, un proiect de colaborare între cele două instituţii de învăţământ, ce are ca scop promovarea dialogului intercultural şi cunoaşterea reciprocă a elevilor prin folosirea şi perfecţionarea cunoştinţelor de limba polonă, limba engleză sau limba germană, informează Luminiţa Brînduşa Cîmpan, profesor în cadrul colegiului humorean.

“Se are în vedere compararea celor două sisteme de învăţământ precum şi transferul de bune practici. Ca forme de colaborare, proiectul propune vizitarea şcolii partenere, realizarea unor proiecte comune care să stimuleze interesul pentru perfecţionarea limbii polone şi a celor două limbi de circulaţie internaţională, cunoaşterea celor două oraşe partenere precum şi asigurarea unui contact permanent între cele două şcoli prin mijloacele de comunicare existente. Obiectivele propuse se vor realiza prin întâlniri ale elevilor poloni şi ale profesorilor acestora cu elevi din România, participarea la experienţe culturale şi turistice comune, realizarea unor proiecte comune pe probleme de comunicare”, explică prof. Cîmpan.

Ea mai informează că cei 14 elevi şi 4 cadre didactice de la liceul din oraşul Lodz, Polonia, au sosit la colegiul humorean vineri, 15 aprilie, iar sâmbătă, după deschiderea festivă, oaspeţii s-au deplasat la Poiana Micului, unde gazdele i-au aşteptat cu sarmale tradiţionale şi le-au oferit posibilitatea să cunoască şcoala din localitate.

“După-amiază au vizitat Muzeul Tradiţiilor şi Obiceiurilor din Bucovina, situat în oraşul Gura Humorului şi zona de agrement Ariniş unde s-au plimbat cu telescaunul la Pârtia Şoimului. Duminică, grupul s-a deplasat la Soloneţu Nou, unde au participat la slujba de Florii şi s-au întâlnit cu deputatul Ghervazen Longher. Luni, excursia la Cetatea Neamţului, la Humuleşti şi la Suceava a fost binevenită, elevii poloni au cunoscut oameni, locuri, istorie, literatură. Săptămâna Mare a fost folosită ca pretext pentru a oferi oaspeţilor ouă încondeiate, pentru a le prezenta câteva aspecte specifice sărbătorilor de Paşte în Bucovina şi pentru a-i familiariza cu obiceiurile zonei. Au fost însoţiţi mereu de elevi ai colegiului humorean care s-au oferit să le ofere explicaţii, să le vorbească despre şcoala din România şi să socializeze, folosindu – se de cunoştinţele de limba engleză. Eleva Drozdec Bernadeta din clasa a 12-a K a fost cea care a asigurat reuşita comunicării în limba polonă. Programul activităţilor s-a încadrat perfect în obiectivele proiectului”, arată cadrul didactic de la colegiul humorean.

Potrivit prof. Luminţa Cîmpan, proiectele de colaborare între şcoli din România şi Polonia au demarat cu ceva timp în urmă, în 2007, odată cu înfiinţarea primei clase de elevi cu predare parţială în limba polonă care anul acesta va susţine examenul de bacalaureat. Este vorba despre clasa a 12-a K de la Colegiul “Alexandru cel Bun” din Gura Humorului care studiază limba polonă ca limbă maternă cu ajutorul doamnei profesor Danuta Urszula Wieczerkowska, din Polonia, şi care se pregătesc în vederea susţinerii examenului care le va permite continuarea studiilor la universităţi din Polonia.

“Activităţile din cadrul proiectului de colaborare vor continua cu alte schimburi de elevi şi cu alte activităţi benefice pentru elevii din România şi din Polonia”, a mai evidenţiat prof. Cîmpan.


Intră acum și în grupul de