Toxiinfectie alimentara cu salmonela, depistata in cazul celor 13 sportive de la LPS Suceava. Afla aici detaliile anchetei desfasurate de DSP Suceava (VIDEO)

Verdictul în urma analizelor amănunţite efectuate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava în cazul celor treisprezece voleibaliste din echipa de junioare a Liceului cu Program Sportiv din Suceava, care au ajuns săptămâna trecută din cantomanent, direct la spital, este clar: toxiinfecţie alimentară, respectiv prezenţa bacteriei salmonela în piftelele consumate de sportive.

Fetele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 17 ani se aflau în cantonament în oraşul Solca, de luni, 15 august, iar după o masă de prânz pe care au consumat-o, au acuzat dureri abdominale severe, diaree, stări de vomă, voleibalistele ajungând în scurt timp la spital.

După o investigaţie amănunţită a specialiştilor din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, care au demarat o anchetă epidemiologocă, s-a ajuns la următoarea concluzie:

“Declar oficial incidentul de la Solca, ca fiind toxiinfecţia alimentară, întrucât, după analizarea produselor alimentare am găsit Salmonela în piftelele care, dacă nu au fost bine prelucrate termic, în interior au rămas într-o stare mai crudă. A existat şi suspiciunea că una dintre bucătărese ar fi fost purtătoare de Salmonela, lucru care în urma unei analize prelevate nu s-a confirmat. Restul alimentelor au ieşit curate din punct de vedere microbiologic. Deja am anunţat la Ministerul Sănătăţii, continuarea şi comunicarea rezultatelor produselor alimentare, a meniului existent, facturile de la cei care au livrat produsele şi materia primă, râmânând ca cei de la Siguranţa Alimentului să efectueze o anchetă la operatorul alimentar”, a declarat directorul DSP Suceava, dr. Ludovic Abiţei, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit acestuia, specialiştii DSP Suceava mai au o suspiciune privind infestarea fetelor, dată de calitatea proastă a apei. În acest sens, echipa de inspectori de la Suceava se va deplasa pe parcursul zilei de marţi la Solca, acolo unde vor da decizia de închidere a pensiunii, până la remedierea calităţii apei care este intens contaminată, atât din punct de vedere chimic, cât şi bacteriologic, ceea ce înseamnă că are o sursă de poluare permanentă.

„După acest moment, va fi resolicitată deschiderea, ne vom deplasa din nou la faţa locului, vom analiza şi vom decide la momentul respectiv”, a explicat Ludovic Abiţei.

Carnea tocată care a fost folosită la prepararea chiftelelor a fost cumpărată de la unităţi comerciale din judeţul Suceava, procesatoare de carne şi producătoare de materie primă. Probele alimentare au fost găsite de specialiştii de la DSP Suceava, la pensiune, întrucât, conform legislaţiei, proprietarii de restaurante şi pensiuni sunt obligaţi să păstreze timp de 48 de ore ceea ce au servit clienţilor lor.

Ludovic Abiţei a lămurit faptul au fost tratate în perfuzie nouă dintre voleibaliste, iar la scurt timp de la incident, acestea au plecat într-o competiţie la Piatra Neamţ, lucru care arată că fetele şi-au revenit.