Intră acum și în grupul de
Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată, sâmbătă dimineața, prin apel la 112 de către un bărbat de 39 de ani din municipiul Rădăuți, cu privire la un presupus furt de porumb de pe un teren agricol situat în satul Țibeni, comuna Satu Mare.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că reclamantul locuiește fără forme legale în satul Țibeni și deține un teren agricol de 12.400 mp, achiziționat de soția sa.
Terenul, destinat inițial pentru construirea unui iaz, nu a fost utilizat în ultimii trei ani din cauza unor litigii aflate pe rolul Judecătoriei Rădăuți.
Pe 6 septembrie, în jurul orei 11:00, reclamantul a constatat că o suprafață de 3.800 mp din terenul său era cultivată cu porumb pentru nutreț, iar un localnic de 43 de ani toca și colecta recolta.
Persoana reclamată a declarat că, în primăvara anului 2025, a arendat suprafața respectivă de la un alt bărbat din satul Țibeni, care i-a spus că este proprietarul terenului, fără a prezenta însă documente de proprietate sau a încheia un contract de arendă scris.
El a arat, discuit și însămânțat terenul cu porumb, fără să cunoască faptul că proprietarul de drept este soția reclamantului.
Reclamantul a recunoscut că știa încă din primăvară că terenul fusese însămânțat, dar nu a luat nicio măsură până la data incidentului.
Bărbatul de 39 de ani a depus plângere penală împotriva celui care a cultivat și recoltat porumbul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tulburare de posesie” și „furt”.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru aceste fapte și continuă cercetările pentru a clarifica toate circumstanțele incidentului, inclusiv situația juridică a terenului și în ceea ce privește înțelegera verbală privind arenda.
Intră acum și în grupul de