Intră acum și în grupul de
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, a participat, miercuri, la evenimentul „Susținem performanța”, organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava.






În cadrul evenimentului, găzduit de restaurantul AZZA din Suceava, au fost premiați 45 de adolescenți și tineri din sistemul de protecție care, în anul școlar 2024–2025, au obținut medii generale peste 9.00 sau rezultate notabile la competiții sportive și artistice.
Campania „Susținem performanța”, inițiată în 2018 de DGASPC Suceava, celebrează reușitele copiilor și tinerilor din sistemul de protecție, care au depășit obstacole și traume pentru a obține performanțe remarcabile. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul sponsorilor din mediul privat, al persoanelor fizice și al jurnaliștilor unui cotidian local.
Succesul tinerilor a fost susținut de echipele de profesioniști din sistemul de protecție și de profesorii care i-au încurajat constant.
„Astăzi am văzut emoție, ambiție și multă speranță. Acești tineri ne dau o lecție de curaj și determinare. Noua administrație a Consiliului Județean Suceava va sprijini mai mult această campanie și, așa cum le-am promis copiilor, vom susține organizarea unei tabere speciale pentru ei. Este datoria noastră să le fim alături și să le arătăm că efortul și talentul lor contează”, a declarat vicepreședintele Nicolae Robu.
De la lansare, campania a premiat 588 de copii și tineri din sistemul de protecție, evidențiind importanța recunoașterii și susținerii performanțelor acestora.
Intră acum și în grupul de