Furt de 49.000 de lei în Câmpulung Moldovenesc: Suspect reținut și plasat sub control judiciar


Intră acum și în grupul de

Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a finalizat cercetările demarate în urma sesizării din 18 august 2025, referitoare la un incident raportat de un bărbat de 88 de ani din localitate, care a declarat că a pierdut suma de 49.000 de lei în timp ce se deplasa cu bicicleta.

În urma investigațiilor, autoritățile au stabilit că banii nu au fost pierduți, ci furați.

Suspectul, un bărbat de 76 de ani din municipiul Botoșani, a fost identificat și reținut pentru 24 de ore în perioada 22-23 septembrie 2025 pentru infracțiunea de furt.

Astfel, în cursul zilei de 23 septembrie 2025, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și plasarea suspectului sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Totodată, a fost solicitată și obținută autorizarea unei percheziții domiciliare la locuința suspectului din Botoșani. Mandatul, emis în data de 23 septembrie 2025, a fost pus în aplicare în aceeași zi de către lucrătorii Biroului de Investigații Criminale (B.I.C.) Câmpulung Moldovenesc, cu sprijinul B.I.C. și al Biroului de Ordine Publică (B.O.P.) din cadrul Poliției municipiului Botoșani.

 În urma percheziției, au fost ridicate articole de îmbrăcăminte care corespund celor purtate de suspect în momentul comiterii faptei.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și recuperarea prejudiciului.


Intră acum și în grupul de