Intră acum și în grupul de
Un incendiu puternic a izbucnit marți seara la o gospodărie din comuna Putna afectând o casă de locuit și două anexe gospodărești.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, la fața locului au intervenit pompierii militari de la subunitățile din Vicovu de Sus și Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) din Putna, Bilca, Voitinel și Gălănești, cu șapte autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră generalizat casa de locuit, o bucătărie de vară, o magazie și un adăpost de animale, existând riscul extinderii la gospodăriile învecinate.
Incendiul a fost localizat rapid, iar pompierii au lucrat intens pentru lichidarea acestuia, operațiunea încheindu-se la ora 3:50.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești.
Cu toate acestea, pagubele materiale sunt semnificative: casa și anexele gospodărești, cu bunurile din interior, au ars pe o suprafață totală de aproximativ 270 de metri pătrați. De asemenea, o laterală a unei locuințe învecinate a fost afectată pe o suprafață de circa 10 metri pătrați. În incendiu au pierit un cal, doi porci și 22 de păsări de curte.
Cauza probabilă a incendiului, stabilită de pompieri, a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu defect, focul izbucnind în magazia gospodăriei.
Datorită intervenției pompierilor, gospodăriile învecinate au fost salvate, împreună cu bunurile aferente.
Intră acum și în grupul de





