Intră acum și în grupul de
În seara zilei de 17 noiembrie 2025, în jurul orei 19:35, pe drumul județean 177A, în localitatea Doroteia (comuna Ostra), a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unei tinere de 27 de ani, cetățean ceh.
Polițiștii au stabilit că un tânăr de 20 de ani din comuna Stulpicani, care conducea un autoturism Audi A6 pe direcția Stulpicani – Frasin, nu a adaptat viteza într-o succesiune de curbe, a pierdut controlul direcției, a derapat și a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune laterală cu un Volkswagen Passat condus regulamentar de tânăra cetățeană cehă, care circula din sens opus (Frasin – Stulpicani).
În urma impactului, cele două autoturisme au fost avariate, iar conducătoarea VW Passat a suferit leziuni ușoare. Echipajul SAJ Suceava – Substația Gura Humorului a transportat-o la Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului Orășenesc Gura Humorului, unde medicii au diagnosticul „contuzie antebraț drept”.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă , cercetările fiind continuate de polițiștii din Gura Humorului sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
Intră acum și în grupul de






