Bărbat cercetat penal pentru violență în familie la Fălticeni după ce și-a împins și tras de păr concubina


Intră acum și în grupul de

Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată, luni, în jurul orei 12:15 prin 112 de către o femeie din localitate cu privire la faptul că, în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 10:00, a fost agresată fizic de concubinul său în locuința comună.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Fălticeni s-au deplasat de urgență la fața locului și au constatat că, în urma unui conflict între femeie și concubin cu privire la faptul că acesta are o relația extraconjugală și neglijează treburile casnice, bărbatul a împins-o și a tras-o de păr pe femeie.

Victima nu a suferit leziuni care să necesite îngrijiri medicale și nu a solicitat examinarea la o unitate spitalicească.

Femeia a depus plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au stabilit că nu se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu, nefiind identificat un risc iminent. Totuși, victimei i-au fost explicate drepturile legale, i s-a înmânat cererea-tip pentru emiterea ordinului de protecție și i s-a adus la cunoștință că se poate adresa Judecătoriei Fălticeni pentru soluționarea acestei măsuri.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”, cercetările fiind continuate de polițiștii fătliceneni.


Intră acum și în grupul de