Intră acum și în grupul de
Procurorii au dispus ieri extinderea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore a trei bărbați din județele Suceava și Argeș, suspectați că au practicat vânătoarea ilegală în mai multe fonduri cinegetice din zona Moldovița și Sadova.

Cei trei – un localnic din Moldovița, unul din Sadova și un bărbat din județul Argeș – sunt acuzați de infracțiuni grave, respectiv vânătoare fără autorizație sau în afara condițiilor legale, uz de armă fără drept (până la 13 acte materiale în formă continuată), nerespectarea regimului armelor și munițiilor, complicitate la transportul și comercializarea vânatului dobândit ilegal, deținerea și comercializarea de țigări netimbrate peste limita legală
Activitățile infracționale s-au desfășurat pe parcursul lunilor septembrie-noiembrie 2025, în mai multe fonduri cinegetice din nordul județului.
Cei trei suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Suceava, împreună cu procurorii, pentru identificarea întregii rețele și a eventualilor alți complici.
Intră acum și în grupul de





