Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Siret au descoperit marți, 9 decembrie, în jurul orei 15:30, un permis de conducere fals la controlul de ieșire din țară.

Potrivit STPF Suceava, un cetățean israelian în vârstă de 25 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, a prezentat alături de pașaport un permis aparent emis de autoritățile ucrainene.
În urma verificărilor, documentul s-a dovedit a fi fals total, neîndeplinind condițiile de formă și fond ale unui permis autentic.
Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru uz de fals. Cercetările sunt continuate de Sectorul Poliției de Frontieră Siret sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.





