Intră acum și în grupul de
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret au descoperit un autoturism, în valoare de 15.000 de euro, care figura ca fiind căutat de autoritățile belgiene.



Potrivit STPF Suceava, joi, 18 decembrie a.c., imediat după miezul nopții, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret – județul Suceava s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontieră un cetățean român, la volanul unui ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o platformă, ambele înmatriculate în România. Șoferul, în vârstă de 37 de ani, transporta cu ajutorul platformei un autoturism care avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare specific Poloniei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date având mențiunea ,,bun căutat în vederea confiscării”, alertă introdusă de către autoritățile belgiene.
Autovehiculul, în valoare de 15.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
Intră acum și în grupul de





