Intră acum și în grupul de
Un accident de circulație s-a produs vineri seară, 19 decembrie 2025, în jurul orei 17:45, pe Drumul Național 2, în afara localității Dărmănești. Coliziunea dintre o autoutilitară și un autoturism s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului autoturismului.

Potrivit polițiștilor de la Biroul Rutier al Poliției Municipiului Suceava, un conducător auto în vârstă de 39 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unei autoutilitare marca Scania care tracta o semiremorcă marca Schmitz a pătruns de pe un drum secundar pe DN2 fără să se asigure corespunzător, intrând în coliziune cu un autoturism marca Renault Megane care circula regulamentar pe drumul național, în direcția Rădăuți.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Conducătorul autoturismului Renault Megane, un tânăr de 23 de ani din municipiul Suceava, a fost rănit. La locul accidentului au intervenit echipaje SMURD și SAJ Suceava, care l-au transportat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Acolo, medicii i-au stabilit diagnosticul de contuzionat prin accident rutier, cu contuzie toraco-abdominală, escoriații abdominale și traumatism cranio-cerebral fără pierdere de cunoștință.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.
Intră acum și în grupul de





