Intră acum și în grupul de
Două accidente rutiere soldate cu vătămări corporale ușoare au avut loc luni în județul Suceava, ambele cauzate de pietoni care s-au angajat în traversarea drumurilor publice prin locuri nepermise și fără să se asigure corespunzător. Polițiștii au întocmit dosare penale pentru vătămare corporală din culpă în ambele cazuri, iar testele cu aparatul etilotest au fost negative atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.
Primul incident s-a produs în jurul orei 12:25, pe DJ 209H, pe raza localității Baia din comuna Baia. O femeie de 43 de ani, din municipiul Fălticeni, afla la volanul unui autoturism Peugeot, a acroșat o femeie de 32 de ani, din comuna Slatina, care s-a angajat în traversarea străzii printr-un loc nemarcat și nesemnalizat cu trecere pentru pietoni, fără să se asigure. În urma impactului, femeia a suferit vătămări corporale ușoare, fiind transportată la Spitalul Municipal Fălticeni. Medicii au stabilit diagnosticul de entorsă la genunchiul stâng și contuzie la glezna stângă. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că principala vină pentru producerea accidentului o poartă pietonul, care a traversat neregulamentar.
Cel de-al doilea accident a avut loc aproximativ o oră mai târziu, în jurul orei 13:15, pe DN 29, la intrarea în localitatea Salcea. Un pieton de 48 de ani, din satul Prelipca al orașului Salcea, s-a angajat în traversarea drumului public fără să se asigure, printr-un loc nepermis și nemarcat, fiind acroșat de un autoturism Audi condus de un bărbat de 41 de ani, din municipiul Dorohoi care circula regulamentar din direcția municipiului Suceava spre Salcea. Pietonul a suferit vătămări corporale ușoare și a fost preluat de un echipaj de ambulanță, fiind transportat la Spitalul Județean Suceava. Acolo, medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe au stabilit diagnosticul de contuzie la gamba dreaptă.
Intră acum și în grupul de






