Intră acum și în grupul de
Un incendiu a izbucnit, joi după amiaza, 5 februarie 2026, la o locuință din orașul Dolhasca.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, pompierii militari au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, reușind să limiteze propagarea flăcărilor și să salveze restul construcțiilor gospodărești. Nu au fost înregistrate victime.










Conform sursei citate, la ora 17:54, prin apel la 112, a fost anunțat incendiul la o gospodărie din localitate. La fața locului au ajuns prompt pompierii militari din subunitățile Dolhasca și Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
La sosirea echipajelor, ardea violent acoperișul unei case cu parter și mansardă (P+M), existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 21:00.
Au fost afectate acoperișul construcției, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, mansarda, pereții portanți ai locuinței și diverse bunuri din interior (mobilier, aparatură electrocasnică și alte obiecte)
Din fericire, flăcările nu s-au extins la restul casei de locuit și la construcțiile anexe. Pompierii au reușit să salveze aceste zone și bunurile aferente.
Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic generat de un coș de fum amplasat sau neizolat corespunzător față de materialele combustibile din construcție.
Intră acum și în grupul de





