Detaliile accidentului cu trei răniți pe DN17, în comuna Poiana Stampei: Șoferul unui Mercedes a pătruns pe contrasens și a intrat într-un autocamion


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 10 februarie 2026, în jurul orei 09:00, pe DN17, pe raza comunei Poiana Stampei.

În coliziune au fost implicate un autoturism Mercedes și un ansamblu de vehicule marca Volvo, iar trei persoane au fost rănite.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri, un bărbat de 35 de ani, din comuna Tiha Bârgăului (județul Bistrița-Năsăud), care conducea autoturismul Mercedes pe direcția Vatra Dornei – Bistrița-Năsăud, a intrat într-o curbă periculoasă la dreapta. Pe fondul vitezei excesive, șoferul a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule Volvo, condus regulamentar de un bărbat din județul Gorj, care circula din sens opus.

Impactul a fost violent, iar în urma accidentului au rezultat răniți: conducătorul Mercedes-ului și cei doi pasageri din același autoturism (bărbați).

La fața locului au intervenit echipaje medicale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Răniții au primit primul ajutor și au fost transportați ulterior la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Circulația pe DN17 a fost temporar restricționată pe sensul afectat, fiind reluată după degajarea drumului.


Intră acum și în grupul de