Agresiune în fața unui magazin din Ilișești: un bărbat de 36 de ani reținut pentru lovire și tulburarea ordinii publice


Intră acum și în grupul de

Polițiștii Secției de Poliție Rurală 9 Șcheia au continuat cercetările privind o agresiune sesizată sâmbătă, 7 februarie 2026, în zona magazinului „La Șoimaru” din comuna Ilișești, și au dispus reținerea unui bărbat de 36 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din probatoriul administrat a rezultat că, în intervalul orar 14:12 – 14:25, în fața magazinului și apoi în interiorul acestuia, suspectul l-a lovit repetat pe un alt bărbat: mai întâi cu pumnul, apoi cu capul în zona feței și ulterior cu palma peste față. Acțiunile au avut loc într-un loc public, în prezența mai multor martori, generând indignare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Suspectul a fost audiat luni, 9 februarie 2026, fiind asistat de un apărător desemnat din oficiu. În urma audierii, acesta a recunoscut comiterea faptelor. Polițiștii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore.

Marți, 10 februarie 2026, suspectul urmează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului cu propunere de luare a măsurii controlului judiciar.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe  și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală 9 Șcheia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.


Intră acum și în grupul de