Accident rutier pe centura Sucevei: Un camion turcesc a distrus parapetul metalic și un stâlp de iluminat în sens giratoriu


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 7:20, în sensul giratoriu al VO2P de pe raza localității Bulai, comuna Moara.

Potrivit datelor din ancheta polițiștilor, un ansamblu de vehicule condus de un cetățean turc a părăsit carosabilul, a distrus parapetul metalic pe o distanță de aproximativ 10 metri și a avariat un stâlp de iluminat public.

Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia, deplasați imediat la fața locului, au constatat că șoferul cetățean turc conducea ansamblul format din cap tractor Mercedes-Benz și semiremorcă Tirsan, pe VO2P, din direcția Șcheia spre Moara. La intrarea în sensul giratoriu, din cauza neadaptării vitezei, a pierdut controlul direcției, a intrat în coliziune cu parapetul metalic de pe marginea exterioară, l-a distrus și a pătruns în șanțul din apropiere.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale minore la nivelul ansamblului de vehicule, distrugerea parapetului metalic pe circa 10 metri și avarierea unui stâlp de iluminat public. Nu au existat victime omenești.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat). Acesta a fost sancționat contravențional conform art. 123 lit. e) din HG 1391/2006 și i s-a eliberat autorizația de reparație.

Reprezentanții SDN Suceava au fost informați cu privire la pagubele produse infrastructurii rutiere.


Intră acum și în grupul de