Intră acum și în grupul de
Curtea de Apel Suceava a dispus, marți, 19 mai 2026, arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat din Vatra Dornei, cercetat pentru conducerea unui autoturism fără permis și sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost oprit de polițiști pe 13 mai 2026, în jurul orei 6:30, pe strada Dornelor din Vatra Dornei. La control, s-a constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru recoltarea mostrelor biologice.
Inițial, față de acesta s-a dispus măsura controlului judiciar. Având însă în vedere că se afla deja sub o măsură preventivă anterioară și probatoriul administrat în cauză, procurorii au solicitat înlocuirea acesteia cu arestarea preventivă. Cererea a fost admisă de Curtea de Apel Suceava, care a emis Mandatul de arestare preventivă.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Intră acum și în grupul de





