Acasă Social Incendiu la un autocar în parcarea unei benzinării din Spătărești. Pasagerii, evacuați...

Incendiu la un autocar în parcarea unei benzinării din Spătărești. Pasagerii, evacuați la timp

Un autocar a luat foc, joi dimineața, în parcarea benzinăriei Lukoil din satul Spătărești, comuna Fântâna Mare. Datorită intervenției rapide a șoferului și a angajaților stației, incidentul s-a încheiat fără victime și fără pagube majore.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei au fost sesizați prin 112 la ora 11:24, de către un cetățean care a observat flăcările. La sosirea echipajului, incendiul fusese deja lichidat de către pompierii sosiți la fața locului.

Autocarul efectua o cursă ocazională spre Gura Humorului. Șoferul a observat fum ieșind din roata dreapta spate în apropierea benzinăriei și a oprit imediat în parcare pentru a permite coborârea în siguranță a pasagerilor. Imediat după oprire, din zona respectivă a izbucnit o flacără, care a fost stinsă repede de angajații benzinăriei cu extinctoarele din dotare.

Conform constatărilor pompierilor militari, incendiul a pornit de la axa dreapta spate, din cauza supraîncălzirii sistemului de frânare, ca urmare a unei defecțiuni tehnice.

Incendiul a fost lichidat în totalitate, fără risc de propagare la întreg vehiculul sau la alte obiective din zonă.


Intră acum și în grupul de