Acasă Radauti Tragedie pe puntea pietonală dintre Vicovu de Jos și Bilca: un adolescent...

Tragedie pe puntea pietonală dintre Vicovu de Jos și Bilca: un adolescent a căzut în râu și a decedat


Intră acum și în grupul de

Un tragic accident a avut loc în noaptea de 19 spre 20 iulie 2026, pe puntea pietonală care traversează râul Suceava între localitățile Vicovu de Jos și Bilca.

Potrivit informațiilor transmise de poliție, un minor de 17 ani din comuna Bilca se deplasa cu bicicleta spre domiciliu, după ce petrecuse după-amiaza în comuna vecină. Din cauza lipsei mai multor elemente de lemn de pe punte și a condițiilor de vizibilitate redusă, tânărul a căzut de la o înălțime de aproximativ 7 metri, aterizând cu fața în jos într-o groapă cu apă.

O localnică care trecea prin zonă a observat bicicleta cu lanterna aprinsă și a alertat imediat Serviciul de Urgență 112, suspectând un incident.

La fața locului au intervenit rapid pompierii din cadrul Detașamentului ISU Vicovu de Sus și un echipaj de ambulanță. Din nefericire, minorul a fost găsit decedat.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți pentru efectuarea necropsiei și stabilirea exactă a cauzei decesului.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă” și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii tragediei. Nu există suspiciuni privind alte cauze decât cele accidentale.


Intră acum și în grupul de