Acasă Radauti Bărbat prins la volan fără permis în Rădăuți după ce a furat...

Bărbat prins la volan fără permis în Rădăuți după ce a furat mașina unui amic


Intră acum și în grupul de

Luni, 3 august, în jurul orei 01.33, o patrulă mixtă formată din polițiști din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuți, Biroul de Ordine Publică Rădăuți și jandarmi din Detașamentul 5 Rădăuți a semnalizat regulamentar un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Belgia, pe strada Piața Unirii din municipiul Rădăuți. Conducătorul a oprit pe partea dreaptă a carosabilului.

La volan a fost identificat un bărbat din comuna Trușești, județul Botoșani. Acesta a declarat că deține un permis de conducere valabil emis de autoritățile belgiene, însă nu îl avea asupra sa și nu a putut face dovada deținerii acestuia. Verificările în bazele de date au arătat că persoana nu figurează ca posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Testul cu aparatul etilotest a fost negativ.

Ulterior, la sediul Poliției Municipiului Rădăuți s-a prezentat un alt bărbat din aceeași localitate, Trușești, care a spus că este proprietarul autoturismului. Potrivit declarației sale, în jurul orei 01.00 se afla în mașină împreună cu cel care a fost oprit la volan. La un moment dat l-a lăsat singur în autoturism, atenționându-l să nu conducă, deoarece știa că acesta nu a deținut niciodată permis de conducere. În trecut, bărbatul îi mai ceruse să-l lase să conducă, însă a refuzat.

Polițiștii efectuează cercetări față de conducătorul autoturismului pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și furt în scop de folosință.


Intră acum și în grupul de