Descentralizarea in sport, o problema care-i preocupa pe toti cei din „bransa”

Imediat după revoluţie, toată lumea a mizat pe descentralizare după deceniile de superconcentrare a puterii în mâinile celor de care diriguiau ţara. Atunci toţi erau bucuroşi că vor avea posibilitatea să gestioneze banii comunităţii, însă acum se vede clar că situaţia nu era nici pe departe aşa simplă.

În ultima perioadă se vorbeşte tot mai mult despre descentralizare şi în sport, fapt cu care cei din branşă nu sunt de acord. Este greu de crezut că primăriile se pot ocupa şi de învăţământ, şi de spitale, şi de drumuri, şi de salubrizare, dar şi de susţinere a sportului local. De un lucru cred că toată lumea şi-a dat seama, acela că sportul nu se poate face fără fonduri corespunzătoare, fără un concept unitar la nivel naţional, fără un program de revigorare a sa în unităţile de învăţământ. Cei care cunosc fenomenul sportiv şi l-au urmărit de-a lungul anilor sunt extrem de pesimişti în ceea ce priveşte viitorul sportului românesc.

Câţiva dintre marii performeri ai României şi-au exprimat şi ei opiniile în legătură cu ideea descentralizării sportului.

„Este destul de complicat de răspuns la o asemenea întrebare, totuşi ar fi destul de dificil, pentru că toată viaţa am fost obişnuiţi să lucrăm cu bani centralizaţi şi să ştim ce are fiecare de făcut. Brusc, mai ales în vremurile actuale, care nu sunt deloc simple, fiecare vrea să facă ceva de capul lui, ar deveni un adevărat haos.
Că e bine sau nu, nu cred că există cineva care să dea un răspuns, probabil e vorba de cât de bine ştie fiecare federaţie să se managerieze. Sincer, nu cred că descentralizarea este cea mai bună soluţie”, a declarat multipla campioană olimpică gimnasta Andreea Răducan.

O altă părere despre centralizare este cea a multiplului campion mondial şi olimpic de haltere Nicu Vlad: „În primul rând, în România nu există o cultură a sportului. Dacă prin descentralizare se înţelege pierderea a ce avem acum, atunci nu putem vorbi de o reformă autentică şi benefică sportului. În sport, managementul s-a politizat excesiv, aş spune. Tot mai mulţi directori sunt membri de partid, ceea ce nu face bine sportului. Atunci când se schimbă guvernul, se schimbă şi directorii, iar fiecare dintre ei vine cu alte idei şi schimbă ce-a făcut celălalt chiar dacă este bine. În sport continuitatea este un lucru esenţial”.

O altă opinie autorizată în materie de sport este cea a antrenorului naţionalei de fotbal a României, Răzvan Lucescu: „În primul rând, cred că situaţia financiară în sport reflectă starea economică a ţării. Probleme există şi în fotbal, dar nu atât de acute încât să se închidă cluburi. În privinţa sportului în ansamblu, pentru a progresa, este nevoie de o mai mare implicare a factorilor de decizie, de investitori, de publicitate, de mediatizare.

Trebuie să ne schimbăm modul de gândire şi în privinţa sportului de masă. Suntem snobi şi superficiali, ne urnim greu şi vrem să obţinem totul uşor… E mai comod în faţa televizorului şi a calculatorului. Nici infrastructura nu ne ajută prea mult. Trebuie să conştientizăm faptul că sportul organizează individul, îl disciplinează, îl educă, îi dezvoltă voinţa şi nu în ultimul rând îi conferă sănătate”.

Aşa după cum au remarcat numele mari din sportul românesc, trebuie gândit bine tot ceea ce se face în legătură cu sănătatea copiilor şi cu performanţele în această disciplină. Este evident faptul că nu se poate trăi numai cu mici şi fleici şi cu gândul doar la burta plină; oamenii mai trebuie să vadă un spectacol de teatru, un film, un meci, iar dacă se va merge în continuare pe desconsiderarea sportului vom deveni un popor de malaci cu ceafa lată sau de gloabe înguste în spate, ca biscuiţii în dungă şi cu bătături de la taste. Iar România va fi reprezentată la Olimpiadă de un stâlp care să ducă drapelul şi de trei fătuci de 35 de kilograme. Pentru că la cel mai mare eveniment sportiv de pe planetă nu poate să ajungă oricine, întrucât sunt o grămadă de calificări de trecut înainte…