„Băieții deștepți” din energie – simptom, nu cauză. Dumitru Chisăliță: adevărata problemă este permisivitatea instituțiilor care i-au creat și tolerat


Intră acum și în grupul de

Președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, atrage atenția că declarațiile recente ale premierului Ilie Bolojan privind existența „băieților deștepți” care ar fi blocat investiții reale prin rezervări speculative de capacitate în sistemul energetic reprezintă doar descrierea unui efect, nu și a cauzei profunde a scumpirilor energiei electrice.

Într-o analiză publicată luni, 16 februarie 2026, expertul subliniază că „băieții deștepți” nu apar spontan într-o piață funcțională, ci sunt produsul unui cadru legislativ și administrativ permisiv, al unor reguli scrise cu dedicație sau aplicate defectuos și al unor instituții care aveau obligația legală să prevină astfel de distorsiuni.

„Dacă astăzi avem zeci de mii de megawați autorizați doar pe hârtie și investiții reale blocate, dacă avem volatilitate pe consum și creșteri de prețuri, atunci trebuie să fie clar: acestea sunt efecte. Unele generate, altele tolerate de «băieții deștepți» – inclusiv de statul însuși. Cauzele sunt însă administrative și poartă numele oamenilor din instituțiile cu responsabilitate în piața de energie”, afirmă Dumitru Chisăliță.

Potrivit analizei, principalele vulnerabilități tolerate ani la rând au fost:

  • emiterea de Avize Tehnice de Racordare (ATR) fără garanții financiare serioase, fără termene ferme și fără anulare automată la neimplementare;
  • prelungiri succesive la infinit ale termenelor pentru proiecte „pe hârtie”;
  • lipsa corelării între planurile reale de dezvoltare a rețelei și emiterea autorizațiilor;
  • reacții lente sau inexistente la semnalele evidente de distorsiune;
  • supralicitarea administrativă a capacității disponibile;
  • absența sancțiunilor efective pentru neimplementare.

„Nu o singură breșă, ci un sistem cu mai multe supape deschise pentru oportunism”, concluzionează președintele AEI.

Chisăliță subliniază că responsabilitatea nu poate fi evitată invocând „complexitatea sistemului”. Remunerațiile ridicate ale conducerilor instituțiilor din energie sunt justificate tocmai de gestionarea unui sector strategic cu impact direct asupra securității și prețului energiei pentru cetățeni. Când semnalele venite de ani de zile din partea societății civile, a investitorilor reali și a experților au rămas fără consecințe, vorbim despre pasivitate administrativă, toleranță convenabilă sau, în unele cazuri, posibilă complicitate.

Pentru a trece de la vorbe la fapte, Dumitru Chisăliță propune un set concret de măsuri:

  1. Audit complet și public al tuturor mecanismelor care au permis distorsiuni (nu doar blocajele ATR, ci și creșterea prețurilor, presiunile din piața gazelor și incoerențele de reglementare), realizat de experți independenți de terță parte;
  2. Corecție normativă imediată, cu termene ferme;
  3. Stabilirea clară a responsabililor și a termenelor de implementare;
  4. Evaluare managerială serioasă a instituțiilor implicate;
  5. Schimbarea conducerilor unde raportul indică pasivitate, greșeli sau complicități;
  6. Mecanisme de prevenție pe termen lung pentru a evita repetarea fenomenului sub alte forme.

„Condamnarea efectelor nu este suficientă. Eliminarea cauzelor este esențială. Românii nu mai plătesc doar energie – plătesc și costul instituțiilor care nu au prevenit distorsiunea. Declarațiile ferme sunt binevenite, dar ele creează așteptare. Dacă după ele urmează audit, reformă, asumare și schimbare, vorbim despre fapte. Dacă nu, discursul devine doar un nou episod într-o poveste veche”, avertizează Dumitru Chisăliță.


Intră acum și în grupul de