Intră acum și în grupul de
Duminică seară, 15 februarie 2026, în jurul orei 20:17, Poliția a fost sesizată prin apel de urgență 112 de către o locuitoare din satul Budeni, orașul Dolhasca, cu privire la faptul că un autoturism a intrat în gardul locuinței sale.

La fața locului, pe DJ 208I, în zona intersecției cunoscută generic sub numele „La Ganu”, polițiștii au stabilit că o tânără de 22 de ani, din orașul Dolhasca, în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen Passat (cu numere de înmatriculare provizorii), pe direcția Dolhasca – Budeni – Siliștea Nouă, a pierdut controlul direcției de mers pe fondul vitezei excesive.
Autoturismul a părăsit partea carosabilă, a pătruns în curtea unui imobil din satul Budeni și a provocat pagube materiale: a distrus gardul locuinței, un arbore ornamental și partea din spate a unui alt autoturism parcat în curte.
În urma impactului au rezultat exclusiv pagube materiale. Autoturismul condus de tânără a fost avariat grav în partea laterală stânga și frontal. În vehicul se aflau, pe lângă șoferiță, și alți trei pasageri, care nu au suferit leziuni și nu au necesitat îngrijiri medicale.
Verificările efectuate de polițiști au relevat că autoturismul Volkswagen Passat de culoare neagră circula cu numere provizorii expirate și nu figura ca fiind înmatriculat.
Conducătoarea auto emana halenă alcoolică, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânăra a fost sancționată contravențional pentru conducerea sub influența alcoolului, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru o perioadă de 120 de zile.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.
Intră acum și în grupul de





