Dezastru în unităţile de alimentaţie publică din autogări şi gări, pe care DSP nu le poate verifica


Intră acum și în grupul de

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, dr. Cristian Irimie, a fost avertizat de către şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Alexandru Lăzăreanu, de lipsa controalelor în chioşcurile, magazinele, barurile şi restaurantele din autogările şi gările din judeţ şi a solicitat schimbarea urgentă a legislaţiei în domeniu.

Alexandru Lăzăreanu a declarat într-o conferinţă de presă că autogările şi gările ţin de Ministerul Transporturilor, iar DSP nu are drept de control în aceste unităţi. „Totuşi, dacă apare o toxiinfecţie alimentară sau o altă problemă de sănătate publică populaţia ni se adresează nouă, iar noi suntem cei care trebuie să dăm răspunsul. În aceste condiţii, am cerut să se clarifice legislaţia pentru că unii autorizează, însă nimeni nu controlează”, a afirmat Alexandru Lăzăreanu.

Inspectorii sanitari de stat din subordinea DSP i-au atras atenţia asupra faptului că în chioşcurile, magazinele, barurile şi restaurantele din autogările şi gările sucevene sunt probleme „dezastruoase” la capitolul igienă sanitară şi şi-a manifestat încrederea că se va găsi o formulă care să permită cât mai repede verificarea acestor unităţi.

Potrivit şefului DSP Sucava, cei din sectorul public sunt controlaţi, dar nu şi cei din gări şi autogări, ceea ce nu este corect. „Am înţeles că, de exemplu, la Fălticeni, autogara s-a privatizat, deci nu mai aparţine de Ministerul Transporturilor, dar acesta îi autorizează şi ca atare ar trebui să-i controleze. Acest lucru nu se întâmplă, însă, fiindcă din câte mi s-a spus Ministerul Transporturilor nu are organe de control. Cred că trebuie aplicată o legislaţie unitară, iar controlul să fie ţintit, pe obiective. Acolo unde se găsesc neajunsuri să fie date termene de remediere, sancţiuni sau dispoziţie de închidere, fiindcă nu putem să ne jucăm cu sănătatea populaţiei din judeţ”, a conchis Alexandru Lăzăreanu.


Intră acum și în grupul de