Nechifor: Suceava mai are o șansă să fie Capitală Europeană a Culturii în 2023

Deşi Primăria Suceava a ratat competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană din 2021, judeţul Suceava mai are o şansă în acest sens, în 2023, când Ucraina va avea Capitală Culturală Europeană şi va participa la această competiţie alături de regiunea Cernăuţi, având ca aplicant municipiul Cernăuţi.

Declarația a fost făcută, marți de șeful administației județene sucevene, Cătălin Nechifor, care a arătat într-o conferință de presă că această colaborare a fost discutată deja cu primarul municipiului Cernăuţi, Alexei Kaspruk, care a cerut la sfârşitul lunii noiembrie sprijinul CJ Suceava pentru această competiţie şi că în discuţiile ulterioare solicitarea a fost reiterată.

„Există un foarte mare interes pe partea ucraineană pentru această colaborare”, a spus preşedintele CJ Suceava.

El a menţionat că s-a constituit, în urma alegerilor locale, şi Consiliul regional Cernăuţi şi că urmează ca în perioada următoare să fie organizată prima întâlnire cu noile autorităţi regionale pentru a discuta principalele proiecte de cooperare, între care şi cel de susţinere a candidaturii pentru Capitală Culturală Europeană 2023.

„Discuţiile au fost foarte interesante, dar ştiţi că vorba trece, important e ce rămâne în fapt. Avem doi ani de muncit la acest proiect pentru că jurizarea va fi undeva în 2017 pentru Cernăuţi ca şi capitală a culturii, pe regiunea istorică Bucovina şi cred că avem capacitatea să fim parteneri buni, cum ne-am dorit şi la Suceava. Din păcate, la Suceava nu s-a reuşit, dar mai avem o şansă cu Cernăuţi”, a spus Nechifor.

Potrivit șefului administrației județene, pentru anul 2021 Suceava a ratat şansa de a obţine titlul de Capitală Culturală Europeană întrucât strategia culturală a municipalităţii nu a inclus şi colaborarea cu Cernăuţi privind Bucovina istorică.

Kaspruk nechifor cernauti mariuta (8)

El a spus că mesajul care este foarte important în cultură este că aceasta nu are bariere şi că acest aspect nu a fost înţeles de Primăria Suceava când a depus proiectul de candidatură.

„Aplicantul va fi primăria Cernăuţi, nu Suceava. Primăria Suceava a fost până în această toamnă. Cernăuţiul are şansă pentru anul 2023 şi sigur trebuie să existe din partea Cernăuţiului dorinţa în continuare”, a spus Nechifor adăugând că atât primarul cât şi autorităţile locale din Cernăuţi şi-au exprimat această dorinţă de a colabora la nivel regional.

„Ne avantajează în 2023 şi proximitatea de spaţiu european pentru că Cernăuţi este la graniţa Uniunii Europene şi în felul acesta putem demonstra, cum de altfel ne-am şi dorit în această vară, dar nu s-a putut pentru că strategia adoptată la Suceava nu a presupus colaborarea cu Cernăuţiul, că fiind vecini putem colabora, putem să gândim proiecte importante în comun”, a spus Nechifor.

El a adăugat că proiectul privind Bucovina istorică trebuie să arate că pentru cultură nu există bariere, iar cultura traversează frontiere şi uneşte.

„Cred foarte mult că ceea ce înseamnă cultură înseamnă că nu există barieră, nu există un format de separare. Cultura traversează şi frontierele şi sufletul şi traversează din fericire şi timpul. Şi sper să fi învăţat toţi din această experienţă nefericită de la Suceava”, a spus Nechifor.

Municipiul Suceava şi-a depus candidatura pentru a obţine titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, dar în urma preselecţiei au fost selectate pentru faza finală doar candidaturile municipiilor Bucureşti, Baia Mare, Cluj Napoca şi Timişoara. (R.N.B.)